Muzeul Dunării de Jos, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Călărași, prezintă publicului, în cadrul proiectului ”Mari Personalități călărășene”, personalitatea lunii martie, Pompei Samarian (26 martie 1879, Bacău – 11 mai 1942, București), medic, istoric.
S-a născut la 26 martie 1879, la Bacău ca fiu al lui Gheorghe Samarian, funcționar sanitar și al Profirii Samarian.
A urmat cursurile primare în orașul natal, apoi Liceul la „Sf. Sava” în Bucureşti. Este licențiat al Facultăţii de Medicină Umană din Bucureşti, unde în 1905, la 28 iunie, îşi susţine şi teza de doctorat.
Activitate socio-profesională: a fost numit medic de plasă la Podoleni-Fălciu; asistent la Clinica de psihiatrie a Spitalului Mărcuţa; medic secundar la Spitalul Eforiei; medic la Spitalul Zimnicea.
La 24 iulie 1912 este numit medic la Spitalul din Călăraşi, al cărui director va fi din anul 1930 până la pensionarea sa, la 1 mai 1939.
În perioada 1933-1937 este director, cu titlu onorific, iar din 19 februarie 1937 este numit director al spitalului.
Activitatea științifică i-a atras recunoștința lumii medicale românești și internaționale, astfel că, la Congresul Internațional de Istoria Medicinei din septembrie 1934, a fost cooptat ca membru activ, iar în 1935 a fost ales vicepreședinte al Societății Regale Române de Istoria Medicinei.
Colaborări la publicaţii: a colaborat la revistele de specialitate ale vremii şi la „Pământul”, cu rubricile permanente: „Ceva din trecut”, „Contribuţii ialomiţene la istoria neamului” şi „Documente ialomiţene”.
Opera: Mersul spitalului din Călăraşi şi activitatea noastră medicală pe anul 1913, Călăraşi, 1913; Oraşul Călăraşi în timpul ocupaţiei străine, Călăraşi, 1919; Istoria oraşului Călăraşi de la origini până la anul 1852, Bucureşti, 1931; Divorţul din cauză de boală în legislaţia română, 1931; Boala Ducăi Vodă, 1932; Ciuma în trecutul românesc, (cu o prefaţă de Nicolae Iorga), 1932 (a fost remarcată la Congresul Internaţional de Istorie a Medicinei care a avut loc la Bucureşti la 16 septembrie 1932, fiind distinsă cu “Premiul Oroveanu”); Nicolae Mavros, 1934; Istoria spitalului din Călăraşi, Călăraşi, 1937; Medicina şi farmacia în trecutul românesc (cu o prefaţă de Nicolae Iorga) – vol. I (1382-1775), Călăraşi, 1937; vol. II (1775-1834), Bucureşti, 1938; vol. III, Bucureşti, 1939.
Samarian este cel care a descoperit documentul prin care Călăraşiul a devenit reşedinţa judeţului Ialomiţa în aprilie 1833. A mai descoperit în arhiva lui Nicolae Mavros documente despre revoluţia lui Tudor Vladimirescu pe care le-a publicat, pentru prima dată, la Călăraşi.
Pompei Samarian a rămas la Călărași până când a ieșit la pensie, după care a plecat la București unde a decedat la 11 mai 1942.
Bibliografie selectivă:
Giurcă, Marin, Portrete călărăşene, Călăraşi, Editura Alas, 1993, p. 39- 41
https://ro.wikipedia.org/wiki/Pompei_Gheorghe_Samarian
http://istoriaregasita.blogspot.com/search?q=Samarian
https://adevarul.ro/locale/calarasi/foto-pompei-gh-samarian-savantul-deschis-drumuri-medicina-nenea-doctorul-descoperit-cele-mai-vechi-leacuri-retete-1_54e24254448e03c0fdadbbf8/index.html
Sursa foto: costeltudor.com