Senatorul PSD, Nicușor Cionoiu, a afirmat, pe o rețea de socializare, că pensionarii care au beneficiat de ajutoare din partea statului vor rămâne cu ele și după recalculare. Potrivit parlamentarului, în ședința de guvern de …

Senatorul PSD, Nicușor Cionoiu, a afirmat, pe o rețea de socializare, că pensionarii care au beneficiat de ajutoare din partea statului vor rămâne cu ele și după recalculare. Potrivit parlamentarului, în ședința de guvern de …
În ultimele trei zile, echipajele profesioniste de salvatori din cadrul subunităţilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Barbu Știrbei” al județului Călărași au fost solicitate să intervină, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și …
În perioada 5-9 septembrie 2024, cu arhiereasca binecuvântare a Preasfințitului Părinte VIincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Protopopiatul Călărași, în colaborare cu Primăria Municipiului Călărași, organizează o procesiune cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului …
În data de 1 septembrie 2024, în duminica a X-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a săvârșit Sfânta Liturghie, la Biserica „Sfântul Ierarh Nifon” din municipiul Călărași, Protopopiatul Călărași. Potrivit unui comunicat de presă …
Inspectoratul de Poliție Județean Călărași informează că, începând cu 31 august 2024, pentru soluționarea faptelor comise cu violență, polițiștii acționează în baza Ordinului M.A.I. nr. 138 din 22 august 2024 privind stabilirea modalității de gestionare …
În urma unor acțiuni de prevenire și combatere a activităților ilicite de comerț, desfășurate duminică, 1 septembrie a.c., de jandarmi în Târgul săptămânal Mânăstirea, au fost depistați doi bărbați care ofereau spre comercializare articole de …