În județul Călărași, astăzi, 24 aprilie, se află în carantină instituționalizată 180 de persoane, iar în autoizolare sunt 138 persoane monitorizate la domiciliu. În ultimele 24 de ore, au ieșit din carantină 7 persoane, iar 13 persoane au finalizat perioada de izolare de 14 zile. Totodată, menționăm că în județul nostru, până la această dată, au fost confirmate 51 de persoane cu COVID-19, iar 36 de persoane au fost vindecate și externate.
Angajați ai Poliției, Jandarmeriei și Poliției Locale continuă să acționeze integrat pentru verificarea respectării normelor impuse în contextul stării de urgență și de ordonanțele militare în vigoare, precum și asigurarea pazei locațiilor de carantinare.
Până la această dată, prin structurile abilitate ale MAI, au fost întocmite 3 dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Totodată, structurile de ordine publică au aplicat 413 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.
Polițiștii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 58 de sancțiuni în valoare de aproximativ 78.000 lei persoanelor care nu au respectat măsurile/restricțiile stabilite de Ordonanța Militară nr. 3 din 24.03.2020, referitoare la condiţiile în care se poate realiza circulaţia.
Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor.
Totodată, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia alocată lor +4021.320.20.20.
ÎN CONTINUARE VĂ RUGĂM SĂ RESPECTAȚI REGULILE ELEMENTARE DE CONDUITĂ ȘI DE IGIENĂ ȘI MĂSURILE TRANSMISE DE CĂTRE AUTORITĂȚI!
COMITETUL JUDEȚEAN PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ CĂLĂRAȘI