Actualitate

Accident grav: Ambulanță și autoturism ciocnite, trei persoane rănite

La data de 3 iulie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în localitatea Grădiștea din județul Călărași.

Astfel, în jurul orei 03:30, o ambulanță, condusă de un bărbat de 37 de ani, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, ploaie torențială și carosabil umed, ar fi pierdut controlul volanului și ar fi intrat în coliziune cu un autoturism care era staționat în afara părții carosabile, răsturnându-se.

Totodată, din accident a rezultat vătămarea corporală a șoferului și a două femei.

Toate cele trei persoane au fost transportate la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Șoferul a fost testat cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

Foto: suceavalive.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *