Actualitate

Acţiune rutieră. Permise auto reţinute şi certificate de înmatriculare retrase

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Călăraşi informează, prin intermediul unui comunicat de presă, că 126 de conducători auto care nu au respectat legislația rutieră au fost sancționați, în urma unei acţiuni rutiere. De asemenea, au fost constatate două infracțiuni constatate, au fost reţinute cinci permise de conducere şi au fost retrase 21 de certificate de înmatriculare.

În ziua de 22 martie a.c., polițiștii Serviciului Rutier Călărași au organizat o acțiune cu efective mărite pe linia reducerii riscului rutier, în municipiul Oltenița, pe DN31, DN4, DN41, precum și pe drumurile județene din zonă.

Au fost verificate 237 de autoturisme, legitimate 250 de persoane, aplicate 126 de sancțiuni contravenționale și constatate două infracțiuni la regimul rutier.

Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, polițiștii au reținut 5 permise de conducere și au retras 21 certificate de înmatriculare a certvehiculelor depistate având diverse defecțiuni tehnice.

La acțiune au participat și specialiștii Regiei Autonome – Registrul Auto Român.

Exemple:

Polițiștii Serviciului Rutier au depistat un bărbat, de 65 de ani, în comuna Nana, județul Călărași, în timp ce conducea autoturismul sub influența băuturilor alcoolice. La testarea cu aparatul etilotest, bărbatul a prezentat o concentrație alcoolică de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, totodată, fiindu-i suspendat permisul de conducere pe o perioadă nedeterminată, până la soluționarea cauzei.

De asemenea, a fost depistat un bărbat care conducea un autoturism în comuna Radovanu, județul Călărași, deși acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, acestuia fiindu-i întocmit dosar penal.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *