În ultimele 24 de ore, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, împreună cu reprezentanți ai celorlalte autorități cu atribuții în domeniu, au continuat acțiunile pentru limitarea răspândirii virusului COVID-19.
În urma activităților desfășurate, la nivelul județului Călărași, echipele mixte au verificat 144 de societăți comerciale, 11 operatori economici, 2 operatori de transport persoane și 56 de obiective de interes, precum restaurante, terase, fast food-uri.
Totodată, au fost aplicate 107 sancțiuni contravenționale la Legea 55/2020, în valoare de 11.000 de lei.
De asemenea, în vederea respectării măsurii de siguranță polițiștii au controlat 539 de mijloace de transport, 195 fiind mijloace de transport în comun și 1.639 persoane, dintre care 822 cu privire la respectarea măsurilor de izolare și 817 cu privire la respectarea măsurilor de carantină.
În continuare, principalul obiectiv al acțiunilor Poliției Române în contextul pandemiei vizează protejarea sănătății românilor.
Polițiștii se află permanent la datorie și vor interveni cu fermitate în toate situațiile în care legea este încălcată.
Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358.