Echipajele profesioniste de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Barbu Știrbei” al județului Călărași au fost solicitate să intervină, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor şi/sau animalelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat, la un număr de 75 de misiuni.
Potrivit unui comunicat de presă al ISU Călărași, din numărul total de intervenții, 59 au fost ale paramedicilor SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave, misiuni de asigurare a măsurilor P.S.I. și pentru intervenţia la două accidente rutiere uşoare, produse pe Autostrada Soarelui.
În urma producerii celor două accidente rutiere, pompierii militari din cadrul subunităţilor ISU “Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi au intervenit cu autospecialele de descarcerare şi cu echipajele de prim ajutor SMURD pentru salvarea a opt persoane implicate în diverse evenimente rutiere. Dintre acestea, doar trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale şi au fost transportate la cele mai apropiate unităţi spitaliceşti.
În această perioadă, pompierii militari profesionişti din cadrul subunităţilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au acționat, cu autospecialele de stingere, pentru lichidarea a 13 incendii de vegetaţie uscată şi resturi menajere în mai multe localităţi ale judeţului, nefiind înregistrate pagube materiale în urma acestor incendii.
În ceea ce priveşte salvarea de animale, pompierii militari din cadrul Secţiei de pompieri Dragalina au fost solicitaţi, în data de 25 august 2023, în jurul orei prânzului, pentru extragerea unui căţel căzut într-o fosă septică din localitatea Modelu. Pompierii militari s-au deplasat rapid, la locul intervenţiei, cu o autospecială cu modul de descarcerare, au folosit echipamentele şi accesoriile din dotare şi au extras căţelul nevătămat, pe care l-au redat proprietarului.
Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.

