Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au acționat la nivelul județului pentru susținerea proiectului Roadpol Safety Days, anul acesta fiind aleasă data de 17 septembrie ca „Ziua europeană fără persoane decedate în accidente rutiere”.
Polițiștii rutieri împreună cu cei de ordine publică au desfășurat activități de informare în rândul conducătorilor auto, cu scopul conștientizării asupra pericolelor aduse de încălcarea regulilor de circulație.
Obiectivele acțiunii derulate atât în mediul urban cât și în mediul rural au fost următoarele:
- Creșterea vizibilității poliției rutiere, prin prezenţa activă a lucrătorilor pe sectoarele de drum cu risc rutier ridicat;
- Combaterea nerespectării regimului legal de viteză;
- Depistarea și sancționarea conducătorilor de autovehicule aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive;
- Acordarea priorității de trecere vehiculelor care au acest drept și pietonilor aflați în traversarea regulamentară a drumului public;
- Monitorizarea respectării măsurilor stabilite la nivel național, pentru prevenirea contaminării cu noul tip de coronavirus SARS-CoV-2 (COVID-19);
- Impunerea și menținerea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică.
Au fost constatate și sancționate un număr 223 de încălcări ale regulilor de circulație pe drumurile publice, cele mai multe sancțiuni fiind aplicate pentru nerespectarea obligației de utilizare a centurilor de siguranță de către conducătorii auto și pasagerii din autovehicule.
Viteza excesivă, care este una din principalele cauze generatoare a accidentelor rutiere, a atras sancționarea unui număr de 54 conducători auto, în 7 situații aceștia depășind regimul legal de viteză cu peste 50km/h, fapt care a dus la reținerea permiselor de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 zile.
De asemenea, au fost reținute 19 permise de conducere pentru circulația pe sensul opus, viteză, depășirea neregulamentară și nerespectarea semnificației semaforului electric.
Astfel, la nivelul județului Călărași, în data de 17 septembrie a.c., nu a fost înregistrat niciun accident rutier din care să rezulte decesul vreunei persoane.