ITM Călăraşi a efectuat controale, în săptămâna 07-11 iunie 2021, în următoarele domenii de activitate: fabricarea produselor de beton pentru construcţii, fabricarea utilajelor pentru prelucrarea maselor plastice, agricultură, comerţ, construcţii, şcoli de şoferi, colectarea deşeurilor.
Acţiunile de control au avut în vedere următoarele obiective: verificarea respectării de către angajatori şi angajaţi a măsurilor pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei cu COVID 19; identificarea şi combaterea muncii nedeclarate; respectarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă; eliminarea neconformităţilor constatate şi dispunerea de măsuri.
Deficiențe constatate
În urma controalelor efectuate, au fost depistate următoarele deficienţe: neîncheierea în formă scrisă a Contractului Individual de Muncă; neevidenţierea orelor prestate; lipsa repartiţiei programului de lucru în contracte; neachitarea drepturilor salariale la zi; lipsa programării CO/2021; lipsa dovezilor de comunicare a adeverinţelor de venit; completarea eronată în REVISAL; Regulamentul Intern incomplet; tabloul electric din atelierul mecanic nu era prevăzut cu covor electroizolant, nu era încuiat și nici nu exista semnalizare de securitate corespunzătoare; instruirea cu privire la măsurile de prevenire a contaminării cu SARS- CoV- 2 nu a fost consemnată în fişele de instruire; în instrucţiunile proprii de securitate si sănătate în muncă pentru şofer nu s-a prevazut obligaţia conducatorului auto de a efectua controlul tehnic al autovehiculului înainte de plecarea în cursă.
Rezultatul controalelor
Inspectorii din cadrul Compartimentului relaţii de muncă au verificat 25 de angajatori, din care patru au fost sancţionaţi. S-au aplicat amenzi în valoare de 21.000 de lei, din care 20.000 de lei pentru muncă nedeclarată . Au fost dispuse 37 de măsuri cu termene precise de rezolvare. Inspectorii Compartimentului securitate şi sănătate în muncă au efectuat șase controale în urma cărora cinci angajatori au fost sancţionaţi. Pentru remedierea deficientelor s-au aplicat 11 măsuri cu termene precise de rezolvare.
În perioada următoare, vor continua controalele în domeniul construcţiilor, în vederea depistării cazurilor de muncă nedeclarată şi prevenirea expunerii lucrătorilor la riscul de infectare cu noul coronavirus.