Social

Amenzi de 5.000 de lei, aplicate de ITM Călărași, în domeniul panificației

Campania de control în domeniul panificaţiei, derulată de Inspectoratul Teritorial de Muncă din Călărași, s-a încheiat în data de 26 noiembrie 2021. Scopul  acțiunilor de control a fost acela de a identifica şi combate cazurile de muncă nedeclarată şi eliminarea neconformităţilor constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii de intrare în legalitate şi aplicarea de sancţiuni contravenţionale corespunzătoare.

Potrivit unui comunicat de presă al ITM Călărași, au fost verificați 38 de angajatori, din care patru au fost sancţionaţi. Agenții economici au  primit amenzi în valoare de 5.000 de lei.

În urma acestor verificări, au fost dispuse 47 de măsuri cu termene precise de rezolvare.

În continuare, pe toata perioada sărbătorilor de iarnă , ITM Călăraşi, în colaborare cu alte instituţii competente, vor desfăşura  acţiuni de control, la toate persoanele fizice şi juridice, cu privire la respectarea prevederilor legale referitoare la deţinerea, transportul, manipularea, depozitarea şi comercializarea articolelor pirotehnice. În acest sens, instittuția a organizat şedinţe de informare şi instruire cu toţi deţinătorii de astfel de articole, în vederea evitării unor evenimente grave.

Toate neconformităţile ce vor fi constatate cu ocazia controalelor care se vor efectua pe perioada derulării acţiunii, vor fi sancţionate conform prevederilor cap. IV din Legea 126/1995, modificată şi completată, coroborat cu prevederile Normei  tehnice de aplicare a Legii nr.126/1995 aprobată prin H.G. 536/2002 modificată şi completată.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *