Consilierii județeni au aprobat, în ședința din data de 28 mai a.c., proiectul de hotărâre privind acordarea unor ajutoare din fondul de rezervă bugetară prevazut în bugetul propriu al județului Călărași pe anul 2020. Nouă primării aflate în situație de extremă dificultate vor fi ajutate cu suma totală de 900 mii lei de către Consiliul Județean. Fiecare primărie va primi câte 100 de mii de lei. Unitățile administrativ-teritoriale cărora le vor fi acordate ajutoare financiare sunt următoarele: Chirnogi, Crivăț, Curcani, Grădiștea, Mitreni, Roseți, Sărulești, Șoldanu, Vâlcelele.
“Având în vedere solicitarea unor unități administrative din județul Călărași prin care se precizează că la această dată, pe fondul pandemiei de COVID-19, exista posibilitatea creșterii exponențiale a riscului de îmbolnăvire a populației, deoarece debitul maxim de producere și livrare a apei potabile este insuficient în comparație cu necesarul existent, poate conduce la întreruperea furnizării apei potabile. În acest context se impune alocarea sumei de 900 mii de lei din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Consilului Județean Călărași, pentru soluționarea acestor probleme. Prin adoptarea Hotărârii nr.26/2020, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Călărași a aprobat repartizarea unor sume de către Consiliul Județean Călărași, în vederea îmbunătățirii calității apei potabile. La această dată din resursele financiare ale bugetelor unităților administrativ-teritoriale din județul Călărași nu se pot efectua lucrări la echipamentele de producere și livrare a apei potabile din aceste localități. În aceste condiții, potrivit celor prezentate mai sus, din bugetul propriu al județului Călărași se vor aloca ajutoare financiare unităților administativ teritoriale ce au solicitat un asemenea tip de sprijin”, se arată în raportul proiectului de hotărâre.