Cultură

Biblioteca Județeană Călărași marchează Ziua Culturii Naționale printr-un amplu program dedicat patrimoniului românesc

De Ziua Culturii Naționale, Biblioteca Județeană Călărași se alătură instituțiilor de cultură din județ la evenimentul de deschidere a Palatului Socio-Cultural, invitând publicul la o celebrare amplă a patrimoniului cultural românesc, a dialogului și a creativității contemporane.

Instituția invită cetățenii să înceapă acest parcurs cultural la Biblioteca Județeană, unde pot împrumuta cărți și se pot documenta pentru întâlnirile cu scriitorii din cadrul evenimentului. Lectura prealabilă va deschide dialoguri mai profunde și va transforma întâlnirea cu autorii într-o experiență autentică.

În cadrul evenimentului, Biblioteca Județeană va derula următoarele activități:

• PANTHEONUL CULTURII ROMÂNE – expoziție de carte dedicată personalităților din diverse domenii, promotori ai patrimoniului cultural românesc în lume, completată de prezentări și repere biografice relevante.

• DIALOGURI CULTURALE. Scriitorii și comunitatea – masă rotundă care aduce împreună scriitori și publicul larg, într-un dialog deschis despre literatură, identitate culturală și rolul lecturii în societatea contemporană.

* ECOURI ÎN PRESĂ – istorie și patrimoniu local.

• StemLab – Tehnologie, creativitate, viitor – prezentarea activității echipei de robotică, alături de cele mai recente proiect al acesteia, evidențiind legătura dintre educație, inovație și cultură.

• FONOTECA SUNET ȘI IDENTITATE – audiții dedicate Zilei Naționale a Culturii, cu audiobook-uri și înregistrări pe pick-up, oferind o experiență sonoră care completează lectura clasică.

• Eminescu în Grafica Mondială – expoziție realizată în colaborare cu Uniunea Ziariștilor din România, care pune în valoare receptarea operei eminesciene în arta grafică internațională.

„Vă așteptăm să celebrăm cultura română prin carte, dialog, sunet și tehnologie, într-un eveniment care unește tradiția cu prezentul și viitorul”, transmite Biblioteca Județeană Călărași, pe o rețea de socializare. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *