Odată cu debutul Săptămânii Patimilor, călărășenii au dat iama în cumpărături. Anul acesta, ei vor fi nevoiți să scoată din buzunar mai mulți bani, pentru a avea o masă îmbelșugată de Sărbătorile Pascale, din cauză că prețurile au explodat. Carnea de miel va fi un lux pentru unii dintre cetățeni, având în vedere prețul piperat al acesteia. Dar chiar și în aceste condiții, oamenii vor încerca să pună pe masă cele mai bune și delicioase preparate.
Am vorbit despre febra cumpărăturilor cu mai mulți călărășeni.
“Am cumpărat carne de pasăre. Prețurile mi se par mai mari în comparație cu anii trecuți, mult mai mari, dar mergem înainte. Nu ne-am făcut un buget, am zis să nu ne lipsească nimic de pe masă, de Paște“, ne-a declarat o călărășeancă.
“Acum începem cumpărăturile de Paște. Nu vom avea carne de miel, pentru că este scump și nu se mănâncă în familie. Vom cumpăra, pentru masa de Paște, carne de pui, pește. Ouăle le vom avea de la țară. Dulciurile le facem noi, pregătim. Cozonacii îi cumpărăm și cam atât. Prețurile de anul acesta mi se par scumpe, scumpe, scumpe, pentru pensiile noastre. Prețurile sunt mari, dar ne descurcăm cu ce avem la țară și cu ce mai pregătim. Ne gândim să avem grijă de pensie, ca ne ajungă și după aceea mai vedem. Cu ajutorul copiilor, ne descurcăm“, a afirmat o pensionară.
“Bineînțeles, am început cumpărăturile de Paște, ca toată lumea. Cu ce bani avem, cumpărăm câte puțin și punem și noi ceva pe masă. Am cumpărat carne de miel, pentru că țin regim, am cumpărat carne de curcan, carne tocată. Cam la acestea ne limităm și am luat și cele necesare pentru drob. Acum merg să iau verdeață și, pe urmă, merg spre casă, pentru a mă pregăti de sărbători. Totul este foarte scump, pentru noi, pensionarii. Dar ce să facem? Ne limităm la cât avem”, a subliniat o altă vârstnică.
“Acum suntem în drum spre cumpărături. Ceva, ceva, am cumpărat, o să mai cumpărăm ce e necesar. Prețurile de anul acesta sunt mult piperate, dar trebuie să punem pe masa de Paște ce trebuie. Vom avea și carne de miel. Oricât ar fi de scumpă, omul cumpără să pună pe masa de Paște. Cât de scumpe vor fi produsele, trebuie să cumpărăm să avem pe masă, de Paști”, a spus un alt călărășean.