Fostul șef al Serviciului de Reținere și Arestare Preventivă al Poliției Capitalei, oltenițeanul Marian Tudor, și-a lansat, în data de 7 august 2024, la sediul Bibliotecii Județene „Alexandru Odobescu” din Călărași, volumul autobiografic, intitulat „Dincolo de Porțile Rușinii”, apărut recent la Editura Curtea Veche. În cadrul evenimentului, autorul cărții a făcut dezvăluiri incredibile despre evenimentele și trăirile deținuților, efectele traficului de droguri, îndemnând participanții să reflecteze la anumite situații prezentate de către acesta. Pe lângă aceste aspecte furnizate, în volum se regăsesc, printre altele, și povești privind tentativele de suicid și de evadare ale celor închiși, relațiile cu serviciile secrete și personajele celebre arestate și comportamentul lor. De asemenea, memoriile fostului polițist demonstrează cum erau tratați deținuții de statul român, prin legi și reglementări neclare, cât și de mass‑media și opinia publică.
„‘Dincolo de Porțile Rușinii’ descrie cu fapte și date ce se întâmplă în celebrul Arest al Poliției Capitalei, ale cărui porți le vedem așa des la televizor. Cum se prăbușesc oameni puternici ai zilei odată închiși, ce cred ei despre dosarele lor penale, cum gândesc celebrități ale momentului când trebuie să dea socoteală, ce relații se stabilesc între cei ajunși acolo. Dar, mai ales, dezvăluie cum funcționează instituțiile statului român – greu, temător, viciat – și cum se bazează ele pe o mână de oameni care își fac treaba. O carte pe care nu o mai lași jos și care îți arată limpede o atmosferă tulbure. Pentru cei care urmăresc actualitatea românească, este o lectură obligatorie”, spune Cătălin Striblea.
„La 17 ani, Marian Tudor era un adolescent care voia să plece din Oltenița și să studieze în București. Facultatea de Drept din cadrul Academiei de Poliție i se părea cea mai atractivă: costurile erau minime și avea asigurat un loc de muncă în Poliția Română. Profesorii și părinții au încercat să îl facă să se răzgândească, dar n‑a fost chip să îl întoarcă din drum. A absolvit în anul 2000 și, la repartizare, a strigat tare că vrea în cartierul Pantelimon – Secția 9 Poliție. Voia să vadă ce e dincolo de ‘blocurile gri’ ale trupei BUG Mafia. Acolo l‑au trimis. Și-a zis că nu vrea să rămână pentru mult timp în Poliție, maximum 3 ani. Voia să susțină examenul de admitere în Baroul București și să devină avocat. Dar s-a îndrăgostit de munca de cercetare penală și a rămas 14 ani cu cascheta pe cap, dintre care 12 în Poliția Capitalei, unde a îndeplinit diverse funcții, și 2 în Inspectoratul General al Poliției Române. Între 2011 și 2013, a participat în calitate de lector la stagiul ‘Prevenirea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante’ în cadrul Institutului de Studii pentru Ordine Publică al MAI. În noiembrie 2014, a considerat că trebuie să demisioneze. A urmat cursuri de reconversie profesională și în prezent este manager în controlul calității la o companie private”, se arată pe site-ul editurii Curtea Veche (https://www.curteaveche.ro/).
La lansarea cărții, a luat parte și vicepreședintele Consiliului Județean Călărași, Mihăiță Beștea, care a declarat, despre autorul Marian Tudor, următoarele: “Pe Marian l-am cunoscut mai bine în perioada liceului, suntem din aceeași generație. Eset un tip vesel, sociabil, un băiat isteț, care s-a descurcat foarte bine la școală. Multe lucruri nu am știut despre dumnealui, până în urmă cu ceva timp, când ne-am întâlnit întâmplător. (…) S-a reîntors, în urmă cu aproximativ 10 ani, în Oltenița. El a ales să lase poliția și să vină în mediul privat, în Oltenița (…)”.
Poveștile scriitorului Marian Tudor sunt fascinante, iar acest lucru s-a putut observa ieri, în cadrul lansării volumului, participanții fiind absolut absorbiți de realitatea povestită Fostul șef al Arestului Poliției Capitalei.
Oltenițeanul Marian Tudor își începe mărturisirea, în cartea sa, cu modul în care a devenit șef al Arestului Poliției Capitalei.
“Am plecat din Oltenița, aveam vreo 19 ani și am zis că trebuie să fac ceva, să merg la o facultate. Era destul de greu să mergi la o facultate, fără suport material. Am ales Academia de Poliție, pentru că îmi oferea, în mare, cam ce aveam eu nevoie, reducea din cheltuieli, și mi-am promis că, după vreo 3-4 ani, o să demisionez din poliție și poate că devin avocat. Am ales Pantelimon, pentru că deja ascultam, în academie, și B.U.G. Mafia, și Puya, și Marijuana, ne înjurau ăia bine de tot și am zis: hai, să vedem cât de răi sunt ăștia răi. Și mi-a plăcut tare mult, am avut norocul să întâlnesc un colectiv de polițiști care m-au construit bine (…). De la Secția 9 de Poliție am plecat, am ajuns să fiu ofițer de cercetări penale, șef birou Cercetări Penale, și încep cartea cu momentul în care directorul general îmi propune să vin la conducerea unui serviciu nou de reținere și arestare preventivă. Era un mamut, cel mai mare serviciu din Poliția Română, erau 350 de polițiști, în 12 locații diferite, cu problematică multiplă și răspunsul meu a fost ‘nu’. Și a zis: ‘hai, te gândești o săptămână și te aștept cu răspunsul’. Era miercuri, chiar așa îmi încep cartea, iar vineri mă cheamă adjunctul, care mi-a spus că trebuie să discutăm ceva, ajung acolo, mă aruncă înr-o mașină, mă trezesc în fața Arestului, măd duce într-o sală de ședințe: “felicitați-l, e noul șef al Servicului Rețineri, să fii sănătos, te aștept, luni, la ședință’. Și așa am început activitatea mea acolo, doar că din prima zi m-au lovit niște provocări gigantice, am aflat că întreprinderea la care lucram fura energie electrică. M-am făcut de pomină la posturile de televiziune, a fost ceva regizat și destul de urât pentru mine, dar am trecut cu bine peste ea, pentru ca seara să mă anunțe un procuror de la DNA că în 20 de minute va veni după mine. Și nu a venit, au trecut o oră, două, trei, eu îmi anunțasem prietenii de la Oltenița că vin să facem un grătar, că nu mai știu când îi văd, și pe seară am zis să mă duc eu după ei. Sun la DNA, anunț că vreau să vin după domnul procuror, s-a auzit o rumoare, un râs în hohote și m-am dus la DNA, deschid ușa, era o sală imensă, în care se aflau toți procurorii și toți polițiștii din structura centrală și structurile teritoriale ale DNA, și eu m-am trezit ca un actor, care este pe scenă, era o masă mică și șeful DNA se afla la masă și îmi face semn: ‘stai aici. Mă așez, (…) au fost foarte entuziaști domnii procurori pentru că au văzut un polițist de la Poliția Capitalei, care avea 32 de ani și amenința că vine după un procuror. Am început o colaborare de vreo 2 ani și, nu știu cum s-a întâmplat, exact în peroada aceea au fost arestările acelea furibunde 2010-2012, iar asta m-a făcut să cunosc politicieni, persoane publice foarte cunoscute, oameni extrem de bogați, criminali, spioni, m-am confruntat cu evadări, cu tentative de suicid, am fost pus în fața unei situații incredibile și o veți întâlni în carte. Vă promit că, din 5 în 5 pagini, vă veți opri și veți căuta evenimente din perioada aceea, veți încerca să găsiți dumneavoastră soluții în problemele pe care le-am întâlnit eu”, a declarat Marian Tudor.
Autorul a precizat și cum a luat naștere titlul volumului său.
“Titlul cărții ‘Dincolo de porțile rușinii’, vine dintr-o experiență destul de urâtă. Conduceam Serviciul de Reținere și Arestare Preventivă. El a existat, cât am fost eu acolo. Când am venit, a fost înființat, când am plecat, a fost desființat, pentru că nimeni nu a vrut să conducă 350 de oameni cu problematica de atunci și voiam să vă spun că am realizat, în 2010-2011, că România practica două sisteme de justiție și cred că o face, cu mândrie, și acum, din păcate. Primul sistem este cel unde magistrații, avocații, juriștii de orice fel, vin, își expun acolo teoriile și se finalizează cu o decizie. Al doilea sistem este justiția socială, unde fiecare emite o decizie, fiecare pedepsește, fiecare are o părere, fiecare își scapă prietenul, justiție socială care, de cele mai multe ori, este condusă și ne este indusă de mass-media”, a subliniat sursa citată.
Marian Tudor a evidențiat și modul în care mass-media trata persoanele reținute sau arestate preventiv.
„Mass-media venea, de foarte multe ori, în fața Arestului Central. De multe ori, nu mai aveam loc să intru în clădire, de ei. De multe ori, aflam de la ei, nu de la șefii mei, că am un musafir nou periculos, iar asta era destul de grav pentru mine și pentru colegii mei, iar cel mai rău era că acei jurnaliști, operatori, cameramani, fotografi, din radio, televiziune, presă scrisă, erau trimiși de șefii lor acolo. Și așteptau zile întregi, săptămâni, să prindă un cadru cu o persoană publică: Dan Diaconescu sau Sorin Ovidiu Vântu, despre care am scris și cu care am avut foarte multe discuții, pe care le veți găsi în carte, și vedeam cum oamenii aceia, trimiși acolo, încercau să prindă cadrele cele mai bune, să prindă lacrimi ale omului cu cătușe, să îi vadă fața, cătușele și îmi dădeam seama că ei adresau întrebări arestatului, încercau să surprindă tot felul de detalii lacrimogene sau de scandal, iar omului care se afla într-o mașină, încadrat de doi polițiști, îi erau adresate zeci de întrebări. Și mi-am dat seama că jurnaliștii nu așteptau niciun răspuns, pentru că geamurile erau închise, omul acela, chiar dacă ar fi vrut să răspundă, nu avea posibilitatea, întrebările veneau multiple și nu ai fi avut cui să răspunzi (…). Mi-am dat seama că, de fapt, se induce doar o imagine, acea persoană reținută sau arestată preventiv este deja vinovată și, pe lângă acest lucru,apăreau detalii din viața personală a acelei persoane. (…)„, a adăugat autorul.
Un subcapitol al cărții “Dincolo de Porțile Rușinii” este dedicat consumului de droguri.
“Un subcapitol din carte se referă la consumul de droguri. Și foarte multe licee mă invită să vorbesc, acum, elevilor despre consumul de droguri și fac acest lucru cu mare bucurie. Am scris, cu umor și cu tristețe, dar subiectul privind consumul de droguri este de un impact devastator. (…) Am subliniat în carte că medicii și asistentele erau foarte puțini pentru numărul mare de persoane reținute și arestate. (…) Printre ei aveam 30-40 de consumatori de droguri.(…) Să vedeți starea de rău care se instalează în lipsa consumului de droguri și cum oamenii aceia se aruncă cu capul în perete, își fac nevoile instant, vomită, intră în zona în care chiar te aștepți să moară, și tu ești doar un polițist (…). Trebuie să fii pregătit pentru ei și erau (n.r. polițiștii). Descriu (n.r. în carte) cum intru într-un arest, Arestul Secției 12, de un alb imaculat, intru îm prima camera și am avut impresia că intru într-un film american, SF. Se deschide o grotă, unde era vomă pe pereți, erau resturi de fecale, erau haine rupte, aruncate pe jo,s și oamenii aceia veneau cu unghiile rupte și mâncate de nervi, pentru că se instalează sevrajul, și am văzut cum veneau spre mine, ca un zombie, și se uitau la mine și așteptau toți metadonă, pe care nu o aveam, nu am avut-o niciodată în arest și nici nu puteam să o avem, potrivit legislației. În schimb, polițiștii cumpărau aspirină, spărgeau aspirina în 4 și spuneau: ‘cadou de la domnul doctor, luați-o, beți apă, culcați-vă, doctorul vine mâine’. Și e acel efect Placebo, luau, înghițeau, se duceau ușor la pat, se culcau. (…) Problema era a polițiștilor care vedeau și știau că nu are niciun efect. Te apasă, cumva, că îl vezi (n.r. pe deținut) în acel dezastru, pentru că nu toți consumatorii sunt acei oameni pe care îi considerăm noi resturi ale societății, ei vin din absolut toate straturile sociale, vin de la vârsta de 9-10 ani, până la plus infinit (…)”, a mai specificat Marian Tudor.
Volumul Dincolo de Porțile Rușinii se poate achiziționa din librăriile Cărturești, Humanitas, Libris, Librarium.
Potrivit Editurii Curtea Veche, cartea este bestseller pe anul 2024.
Menționăm că, acest volum autobiografic începe cu următorul catren al poetului persan Omar Khayyam:
“În lume, spune-mi, cine în păcat n-a căzut, îmi spui?
Cine nu a greșit cu nimic oare cum a trait, îmi spui?
Dacă pentru că fac rău, Tu cu răul mă pedepsești, spune-mi,
Între Tine și mine, unde-i diferența, îmi spui?”.
