Operatorul regional de apă și canalizare SC Ecoaqua SA Călărași dorește să mărească prețul la apă potabilă și tariful la canalizare. Instituția a solicitat Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Ecoaqua creșterea prețului apei potabile de la 3,77/lei la 4,56 lei, fără TVA și a tarifului la canalizare de la 3,25 lei/mc la 3,82 lei, fără TVA. Despre motivele pentru care se dorește această creștere, directorul Ecoaqua Călărași, Cezar Neagu, a vorbit în cadrul ședinței de Consiliu Local din data de 30 ianuarie. Printre motivele invocate se numără creșterea salariului minim pe economie, creșterea costului energiei și a reactivilor, creșterea impozitelor locale, amortizarea proiectelor de extindere. De asemenea, Neagu susține că apa nu este scumpă la Călărași, deoarece pe site-ul Autorității Naționale de Reglementare a Serviciilor Comunitare (ANRSC), Ecoaqua se află pe locul 32 din 45 de operatori.
“Suntem într-un moment care, sincer, nici mie nu îmi place. Nu îmi place nici mie să mă duc la piață și să văd că a crescut prețul kilogramului de cartofi și al kilogramului de carne. Aceasta este realitatea. Avem acest tarif care este astăzi aplicat de Ecoaqua, 4,11 lei cu TVA cu tot pentru apă potabilă și 3,75 lei pentru canalizare și epurare, tot cu TVA. În comparație cu alții, fiindcă am fost acuzați că la Călărași e foarte scumpă apa, vreau să vă spun că pe site-ul ANRSC-ului, autoritatea care ne avizează nouă tarifele din punct de vedere tehnic, la sfârșitul anului 2019, Ecoaqua era pe locul 32 din 45 de operatori. Adică, nu avem chiar cea mai scumpă apă la Călărași. Și trebuie să țineți cont că suntem într-o zonă de câmpie, că totul trebuie pompat, și apa potabilă și apa epurată trebuie pompată. Avem în Călărași, la ora aceasta, 15 stații de pompare a apelor uzate, mai mari sau mai mici, cu personal sau fără. Tariful pe care vi l-am prezentat anterior este aprobat în 2017 și procedura de aprobare a tarifului se declanșează cu câteva luni bune înainte. Asta înseamnă că întotdeauna noi vom fi în urmă cu 6-7 luni sau un an, față de realitaea economică pe care o trăim. Din 2017 practicăm acest tarif. Cu greu am reușit să facem față, în toți acești ani, menținerii cheltuielilor la un nivel suportabil și să putem raporta la sfârșitul anului un mic profit, 2%, ceva de genul. Și fac o mică paranteză, obligativitatea de a avea profit ne este impusă de Uniunea Europeană, din momentul în care ne-a acordat fonduri europene, e una din obligațiile peste care nu se poate trece. În toată această perioadă de trei ani de zile, salariul minim pe economie a crescut cu 60% poate și mai bine de atât. Am încercat și eu să mențin salariile angajaților companiei în limite rezonabile și în niciun caz nu le-am crescut cu acest procent. Apreciez că salariații Ecoaqua au pus pe primul loc supraviețuirea companiei și nu salariile lor, pentru că ei nu ar avea loc de muncă și salarii dacă compania nu ar fi viabilă. Au fost câteva luni ale anului, până am reușit să redresăm situația, în care le-am acordat salariile cu zero (0) în față. Din fericire, cu sprijinul în special a Primăriei Călărași, și a celorlalte UAT-uri, am reușit, în fiecare an, să redresăm situația, până la sfârșitul anului și le-am acordat o primă care, de fiecare dată, a acoperit pierderea de salarii din lunile respective. Salariații sunt îngrijorați și pe bună dreptate, pentru că e posibil ca anul acesta să nu se mai poată realiza acest lucru. Pericolul mare este ca în luna mai salariile de la Ecoaqua să nu poată fi plătite sau mai rău, să nu putem plăti energia electrică, reactivii, datoriile la buget. Al doilea element important care a crescut în această perioadă a fost energia electrică. Noi am avut un contract foarte bun în 2017, unul din cele mai bune contracte vizavi de prețul energiei electrice. Din nefericire, din 2018, a fost o explozie a prețului energiei electrice. Practic, prețul energiei electrice s-a dublat. În condițiile în care am 10% ponderea cheltuielilor cu energia electrică în costuri, dublarea chetuielillor a fost greu de suportat. Trebuie să găsim sursele și soluțiile de a contracara aceste fenomene. Trendul energiei electrice este în continuare în creștere. Deja, factura lunii decembrie care a venit în inauarie este și mai mare. Al treilea element important care a intervenit în perioada aceasta a fost finalizarea proiectului pe fonduri europene care se numește POS Mediu. Numai un cârcotaș poate să spună că apa la Călărași nu este bună. Apa este foarte bună. O dovedesc testele de calitate efectuate de laboratoare străine. Noi avem o recunoaștere internațională. Este vorba de un laborator din Anglia, care face în paralel cu noi aceste teste și care au confirmat corectitudinea și acuratețea datelor de laborator. O mică paranteză aici: facem de o sută de ori mai multe verificări ale calității apei decât normativele, tocmai pentru a fi convinși că apa pe care o livrăm către populație este de foarte bună calitate și siguranța alimentării populației nu este în pericol. Verificăm la toate școlile, liceele, grădinițele, cel puțin săptămânal, calitatea apei. Deci,POS Mediu a adus beneficiile astea și avem investiții pentru Călărași de vreo 40 de milioane de euro, dar a adus și costuri. În primul rând, costul de epurare, costul de exploatare. Înainte nu aveam o stație de epurare, aveam niște decantoare, se decanta un pic apa și o vedeam în Dunăre. Acum e o uzină care consumă energie electrică, reactivi, manoperă multă. Normal că în cheltuieli, toate aceste elemente apar. Și un alt element foarte important, care a apărut odată cu finalizarea proiectului și știți bine că la sfârșitul anului 2018 ați aprobat, prin Hotărâre de Consiliu Local, preluarea în patrimoniul public a investițiilor făcute și predarea către Ecoaqua pentru operare a acestora. Odată cu această procedură de predare primire, Ecoaqua trebuie să plătească către Consiliul Local impozite și taxe pe clădiri, utilaje. Valoarea e de 2%, pare mică, dar adunată cu toate celelalte… Ba mai mult, Ecoaqua a făcut un împrumut de 4 milioane de euro ca să cofinanțeze acest proiect. Partea de cofinanțare a operatorului este partea amortizabilă. Noi calculăm amortizare la acestea. Dar amortizarea asta care se calculează pentru cele 4 milioane de euro investite de Ecoaqua înseamnă 5% din posturi. Mai mult, în toată perioada asta, inflația a crescut cu 12%. Numai în ultimele luni a fost 3%. Managementul companiei este unul foarte bun. Cinci luni a stat ANAF anul trecut în instituție, astăzi (n.r. 30 ianuarie a.c.) am încheiat procesul verbal și cu Curtea de Conturi. Nu au găsit nimic. Eu zic că lucrul acesta spune ceva. Neacordarea tarifului influențează trei mari probleme: salarizarea de care v-am vorbit, programul operațional de infrastructură mare pentru care lucrăm în momentul de față și pierderile”, a declarat Cezar Neagu, în cadrul ședinței de Consiliu Local.
Inginere , esti un tâmpit