Prezent în cadrul unei conferințe de presă la sediul PNL Călărași, Ciprian Pandea, cel care l-a convins pe tatăl lui, cel mai experimentat primar din județ, Nicolae Pandea, președinte al Asociației Comunelor din România-filiala Călărași, să aleagă PNL, a făcut câteva referiri la foștii lui colegi și la motivele care au stat la baza excluderii sale după ce a ”îndrăznit” să-l conteste pe fostul președinte PSD, Liviu Dragnea.
”Mai mult ca sigur, toți cei prezenți astăzi alături de noi vor câștiga încă un mandat și cei care nu sunt astăzi primari cu siguranță vor fi. În momentul în care tu trei patru ani de zile nu i-ai ajutat cu absolut nimic, ba mai mult le pui tot felul de piedici, credeți dumneavoastră că vreunul dintre primarii aceia mai cred că în următorii patru ani vor fi ajutați? Asta în primul rând. În al doilea rând, eu înțeleg că PSD în epoca Dragnea a fost un PSD autoritar, dar măcar Dragnea era un pic deștept. Nu cred că la Călărași unii primari ar accepta să vină cineva care se crede un fel de Dragnea, dar la o scară mult mai mică. În viață și în politică este bine ca în momentul în care promiți niște lucruri, să le și faci. Acum, scuzați-mă, dar în afară de promisiuni nu prea s-au văzut niște lucruri făcute. Iar oamenii ăștia trebuie să dea raportul în fața comunității lor. În momentul în care ajungi jupânul județului, ca să mă exprim mai concret, tu faci după bunul plac, scuzați-mă, dar nu este ferma personală județul Călărași”, a spus Pandea.
Întrebat ce își dorește pentru viitorul lui politic în PNL, Ciprian Pandea a spus că vrea întâi să demonstreze.
”Vreau că organizația PNL să fie câștigătoare și vreau ca Vali Barbu să fie președintele Consiliului Județean. Pentru mine îmi doresc, ce mi-am dorit și în 2016, să câștigăm. În 2016 puteam să candidez pentru orice funcție și poate că o parte dintre dumneavoastră știți, o parte nu știți, dar am avut o discuție cu președintele Dragnea și m-a întrebat ce vreau. Am spus că sunt destul de tânăr și trebuie să demonstrez întâi. Am demonstrat atunci și vreau să mai demonstrez o dată și vedem după aceea”, a anunțat Pandea.
Proaspătul liberal nu a uitat să facă trimiteri subtile chiar la foștii colegi de partid de la nivel central, înainte ca aceștia, chiar la Călărași, să îl anunțe pe Vasile Iliuță candidat PSD în alegerile locale. Este vorba de președintele Marcel Ciolacu și secretarul general Paul Stănescu.
”În momentul în care semnezi o scrisoare, iar de pe urma scrisorii câțiva dintre noi suntem executați, restul ajung fie președinți, fie secretari generali, fie miniștri, fie prim-miniștri, unii, scuzați-mă, dar nu mi se pare că au caracter. Atunci, nu vă supărați pe mine, prefer să mă duc și să fac echipă cu un ‘dușman politic’, care a avut principii și cu care am putut să discut, și cu care să am o discuție politică în contradictoriu, dar bazată pe principii, decât să stau lângă niște oameni fără caracter”, a declarat Ciprian Pandea.
Despre Vasile Iliuță, Pandea spune că se erijează într-un ”luceafăr care va arunca milioane de euro în campanie”, dar că are încredere că vor fi primari care nu se vor vinde.
”Tot aud din presă și de la primari că vine un luceafăr al politicii și aruncă cu milioane de euro în campanie. Nu cred că toată lumea se vinde. Cred că am trecut de epoca aceea și le spun celor care trăiesc cu impresia că va veni cu bani, ce om normal la cap vine și bagă banii lui, pentru ce, doar pentru faimă? Nu cumva vrea să și-i recupereze, iar dacă vrea să îi recupereze, de unde și-i recuperează, nu de la votanți? Vreau să cred că putem face politică bazată pe principii”, a conchis tânărul politician.