Zilele acestea, delegația Consiliului Județean (CJ) Călărași, formată din vicepreședintele instituției, Ion Samoilă, și managerul public Marius Fulga au participat la Adunarea Generală Extraordinară a Conferinței Regiunilor Periferice Maritime.
Potrivit CJ Călărași, în calitatea de reprezentant al județului nostru, vicepreședintele Ion Samoilă a fost reales în funcția de membru al Biroului Politic al acestei structuri.
„În concordanță cu competențele legale, județul Călărași rămâne deschis colaborării internaționale, participând la dezvoltarea politicilor de extindere regională și coeziune teritorială, căutând totodată să construim noi relații cu partenerii europeni”, se arată pe pagina de Facebook a Consiliului Județean Călărași.