Agricultură

Controale APIA pentru subvenții

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) reamintește fermierilor care au depus cerere unică de plată în cadrul Campaniei 2020, că în această perioadă inspectorii APIA și cei ai instituțiilor de specialitate delegate, desfășoară controlul la fața locului pentru cererile eșantionate în acest scop.

Din cauza condițiilor determinate de răspândirea pandemiei Covid-19, perioadele de depunere a cererilor de plată, precum și a activităților subsecvente acestora, au fost decalate, însă termenul de finalizare a controalelor pe teren estedecel târziu până la data de 15 octombrie, cu excepția controalelor pentru cerințele/obligațiile specifice, care se vor efectua în iarnă sau în primăvara anului următor.

Reamintim fermierilor că, în afara controalelor efectuate de inspectorii APIA, următoarele instituții efectuează controale specifice, astfel:

  • Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) efectuează controalele pentru cerințele legale în materie de gestionareîn domeniile ”identificarea și înregistrarea animalelor” (SMR 4-8), ”Sănătatea publică, sănătatea animalelor şi sănătatea plantelor” (SMR 4, 5 și 9) și ”bunăstarea animalelor” (SMR 11-13), precum și controalele specifice pentru Măsura 14-Bunăstarea animalelor din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020;
  • Autoritatea Naţională Fitosanitară (ANF)- efectuează controalele pentru verificarea standardului SMR10-Introducerea pe piață a produselor de protecție a plantelor;
  • Agenția Națională pentru Zootehnie (ANZ)-efectuează controalele privind verificarea respectării de către fermieri a condițiilor privind ajutoarele naționale tranzitorii în sectorul zootehnic pentru speciile ovine/caprine și sprijinul cuplat în sectorul zootehnic, precum și controalele specifice pentru pachetul 8 –Creșterea animalelor de fermă din rase locale în pericol de abandon -din cadrul Măsurii 10. Efectuarea controlului pe teren reprezintă o cerință obligatorie impusă de legislația comunitară și o etapă premergătoare efectuării plăților finale. Totodată, subliniem faptul că orice fermier care solicită sprijin financiar din fonduri europene si naționale trebuie sărespecte normele de ecoconditionalitate pe tot parcursul anului, pe toate parcelele agricole din cadrul exploatației, indiferent de mărimea lor.

Respectarea ecocondiționalității este obligatorie inclusiv pe parcelele nesolicitate la platăși pe cele care nu mai sunt folosite în scopul producției. Ca în fiecare an, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură se bazează pe cooperarea și sprijinul fermierilor pentru ca această activitate să se desfășoare în mod corespunzător, ținând cont de situația specială și de normele de siguranță care trebuie respectate în acest an. Pentru a fi la curent cu ultimele noutăți în ceea ce privește derularea Campaniei 2020, vă rugăm să accesați pagina de internet a instituției: www.apia.org.ro.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *