Actualitate

Daniel Drăgulin: Nu intrați în panică, fiți conștienți de riscuri, dați dovadă de spirit civic

Primarul municipiului Călărași, Daniel Ștefan Drăgulin a fost testat negativ privind infecția cu Coronavirus. Acesta a transmis călărășenilor să nu intre în panică, să fie conștienți de riscuri, să se informeze doar din surse sigure și să dea dovadă de spirit civic.

Redăm mesajul integral al edilului municipiului Călărași, publicat pe Facebook:

“Am fost testat negativ privind infecția cu Coronavirus, pentru că am participat la ședința Biroului Politic Național al PNL din 9 martie. Mă aflu, în acest moment, în izolare, dar în permanent contact zilele acestea cu colegii mei din Primăria Călărași, dar și cu cei care coordonează activitatea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. Traversăm o perioadă pe care nimeni nu a anticipat-o, fiți îngăduitori cu toți cei care lucrează la foc continuu în aceste zile, pompieri, personal medical, forțe de ordine. Fac tot ce le stă în putință!
Sunt momente dificile prin care am trecut, întrucât în ultimele zile am luat contact cu foarte mulți dintre dumneavoastră. Și, de aceea, tot ce am trăit în ultimele 48 de ore, în așteptarea rezultatului, mă determină să vă cer:
Dragii mei,
Evitați întâlnirile de grup, informați-vă din surse oficiale, evitați contactul cu alte persoane și încercați să stați cât mai mult în casă. Tehnologia ne ajută să rămânem în contact permanent și sunt aici, pentru dumneavoastră, sau la telefon.
Nu intrați în panică, fiți conștienți de riscuri, informați-vă doar din surse sigure, dați dovadă de spirit civic, glumele le lăsăm pe altădată. Mulțumesc tuturor celor care în ultimele zile mi-au transmis gânduri bune, pentru că ați înțeles situația și ați dat dovadă de empatie. Sunt cu gândul la voi, în aceeași măsură.
Fiți tari și rugați-vă la Dumnezeu! Vom trece cu toții peste această perioadă deosebită.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *