Politică

Deputatul Constantin Bîrcă: „Țara, la acest moment, este neguvernată”

Deputatul Constantin Bîrcă, a vorbit, într-o conferință de presă derulată la sediul PSD Călărași, în data de 16 septembrie a.c., despre Legea consumatorului vulnerabil, care a fost promulgată chiar astăzi. Prevederile acesteia urmează a fi aplicate de la 1 noiembrie 2021. Potrivit demnitarulului social-democrat, legea prevede acordarea unor ajutoare financiare pentru încălzirea locuinței și a unor stimulente lunare pentru consumul de energie, gaze, combustibil și lemne. De asemenea, Bîrcă a afirmat că Partidul Social Democrat lucrează, în prezent, la un proiect de lege privind plafonarea prețurilor la facturile de energie.

Partidul Social Democrat este foarte îngrijorat de ceea ce vedeți cu toții că se întâmplă astăzi și mă refer la scumpirile facturilor la energie, drept pentru care, în prima ședință de plen, PSD a inițiat și a pus pe ordinea de zi proiectul de lege privind consumatorul vulnerabil. (…) Această lege aduce un lucru bun pentru persoanele care sunt în nevoie, respectiv cele care au venituri mici, care sunt izolate și, bineînțeles, persoanele vârstnice. La gaz, avem un ajutor pentru aceste persoane defavorizate de 250 de lei/lună, la energia electrică, 500 de lei/lună, iar la combustibilul solid, 80 de lei/lună. Sigur, este insuficient acest ajutor pentru persoanele care sunt la nevoie și sunt puse în postura de a plăti aceste facturi uriașe, de aceea, PSD, la acest moment și în perioada imediat viitoare, va introduce, pe ordinea de zi, în plenul Parlamentului, un proiect de lege privind plafonarea prețurilor la facturile de energie. La această plafonare se lucrează, dar se va face o medie pentru ultimele șase luni, iar acea medie va trebui să fie plătită. Ne gândim și la o subvenționare cu 50%, bani veniți din partea statului, doar pentru această creștere față de prețul facturilor de dinaintea creșterii. Mai există încă un lucru bun în acest proiect de lege, și anume impozitarea furnizorilor de energie, adică să le impozităm veniturile uriașe pe care ei le colectează în fiecare lună de la oamenii aceștia nevoiași, a subliniat Bîrcă.

Constantin Bîrcă: „Guvernanții au făcut lucruri care nu sunt în beneficiul cetățenilor”

Deputatul Constantin Bîrcă a mai precizat că, în prezent, România este neguvernată.

Cu privire la mediul politic, guvernanții, încă de când au preluat guvernarea, au făcut lucruri care nu sunt în beneficiul cetățenilor. Mă refer aici la aceste scumpiri la energie, pe care le resimțim din plin cu toții, la circul pe care l-au adus în Parlament, având în vedere jocul politic pe care ei îl fac pentru a obține fiecare președinția acestor partide care se regăsesc în arcul guvernamental. Țara, la acest moment, este neguvernată, iar noi încercăm să o stabilizăm prin măsurile pe care le-am adus în atenția dumneavoastră, unele dintre ele fiind votate în plenul Parlamentului”, a menționat sursa citată.

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *