Politică

Deputatul Dumitru Coarnă: “Îmi doresc să închid acea bombă ecologică de la Oltenița-Ulmeni”

Deputatul PSD Călărași, Dumitru Coarnă, și-a început activitatea parlamentară, din acest an, cu ascultarea doleanțelor cetățenilor, prin intermediul audiențelor organizate la cabinetele din municipiile Călărași și Oltenița, în perioada 20-21 ianuarie 2022. Potrivit declarațiilor sale, printre problemele prezentate de oameni se numără cele legate de pensii și plata facturilor la energia electrică. Demnitarul susține că se implică în rezolvarea nemulțumirilor din rândul cetățenilor.

Cred că s-au prezentat, în audiență, 15 oameni la biroul parlamentar de la Călărași și vreo 20 la cel din Oltenița, în perioada 20-21 ianuarie. Problemele erau extrem de diverse, de la pensii, plata facturilor la energie, până la discuții punctuale pe anumite dosare judiciare, penale ori civile. Oameni neîndreptățiți, abuzați de instanțe de judecată, de poliție, de procurori, vin la mine cu decizii pe care ei le contestă, spunând că poliția, parchetul, instanța i-au fraudat. Am două cazuri la Radovanu, în sensul acesta, alte dosare care sunt în lucru acum. Am discutat cu avocații, ne-am pus de acord să îi ajut (n.r. pe cetățeni) din perspectivă juridică, în măsura în care îmi permite legea, prin consultanță juridică. Au fost discuții despre pensii, aici am o legătură foarte bună cu domna Tatiana Zaharia, directoarea Casei de Pensii Călărași. În mod direct, țin legătura cu dumneaei și rezolvăm, am rezolvat foarte multe probleme. În audiențe, au mai fost alte discuții punctuale, politice, a declarat Dumitru Coarnă, pentru Opinia de Călărași.

„Guvernul a făcut o analiză ipocrită, din punctul meu de vedere: majorări și plafonări la prețul majorat”

Sursa citată a afirmat că oamenii din județul Călărași sunt îngrijorați, din cauza facturilor la energia electrică și gaze. Coarnă spune că plafonarea la gaze este o capcană.

Toată lumea este extrem de îngrijorată cu privire la energia electrică și plafonarea la gaze, pentru că plafonarea este o capcană, în opinia mea. Adică, practic, am majorat prețul și îl plafonăm majorat. Nu e în regulă. Eu cred că trebuie să se revizuiască cu prioritate această abordare, pentru că prețurile sunt extrem de mari, exagerat de mari. Practic, Guvernul a făcut o analiză ipocrită, din punctul meu de vedere: majorări și plafonări la prețul majorat. Mai ales că, vedem facturile cât de mari vin acum. Și nu este în regulă. Trebuia să vină pe un preț de referință fix, trebuia o reglementare fixă. În decembrie 2020, prețul la gaze era de 15 euro/ MWh, iar la energie electrică, 25 euro/MWh. Acum, prețurile sunt de 10 ori poate mai mari, în anumite zone, la gaze și la energie, a subliniat Dumitru Coarnă.

Liberalizarea a fost o greșeală, dar o greșeală bine gândită și în defavoarea consumatorului”

Parlamentarul social-democrat afirmă că, în prezent, consumatorii sunt jefuiți. Problema de fond, spune el, este la Ministerul Energiei.

Consumatorii sunt jefuiți, în opinia mea, în condițiile în care România produce cam 80% din tot ce înseamnă piață de curent și gaze, care este cu capital de stat, adică nu prea vorbim de o piață concurențială, care ar fi trebuit liberalizată. Liberalizarea a fost o greșeală, dar o greșeală bine gândită și în defavoarea consumatorului. Oamenii vor fi puși în situații limită, poate unii dintre ei nu vor avea bani să își plătească facturile. (…) Problema de fond este la Ministerul Energiei, la domnul Virgil Popescu, care are continuitate din 2019. M-am uitat pe declarațiile de avere, a avut și niște acțiuni pe la OMV, deci are o legătură directă cu niște firme care, practic, îl susțin în această calitate de ministru. L-au pus acolo tocmai să gestioneze, din perspectivă economică, situația financiară a acelor firme. E vorba de declarația de avere din decembrie 2020. Eu cred că este și o incompatibilitate aici, dar cine să mai cerceteze în țara asta, a adăugat polticianul.

„E un grup infracțional organizat. Lucrurile sunt fix în zona de mafie”

Pentru anul acesta, deputatul PSD are drept obiectiv rezolvarea problemelor semnalate de cetățenii județului Călărași. Scopul principal este închiderea bombei ecologice de pe raza localităților Ulmeni și Oltenița, unde tone de deșeuri menajere sunt aduse și depozitate de la primăriile de sector ale municipiului București.

“Pentru 2022, am foarte multe planuri din perspectiva cetățeanului și a alegătorului, pentru că, până la urmă, eu sunt un reprezentant al oamenilor care m-au votat și trebuie să merg acolo (n.r. în Parlamentul României) cu problemele lor, să încerc să rezolv problemele altora. Am abordarea din perspectivă energetică, să reglementăm piața, la nivel de decembrie 2020, adică de la producător până la consumatorul final, persoane fizice și juridice. O să încerc o reglementare, în sensul acesta, să modificăm Ordonanța de Urgență pe care Guvernul a emis-o și urmează să o văd și publicată în Monitorul Oficial. Asta ar fi prioritatea principală. După care, sunt și lucruri de altă natură, cu privire la județul Călărași, punctuale: proiecte europene, discuții cu comunitățile din județul Călărași, cu primarii PSD. Am foarte multe obiective pentru 2022. Și sper să se îndeplinească măcar jumătate dintre acestea. Și mai am un obiectiv la care țin extrem de mult: închiderea acelei nenorociri de gropi de gunoi de la Ulmeni-Oltenița. E cea mai mare bombă ecologică din Sud-Estul Europei. Tot țin legătura cu Ministerul Economiei, cu secretarul de stat de la Economie, cu Poliția județului Călărași, cu Primăria Municipiului Oltenița. Nimeni nu vrea să facă absolut nimic. Le dau eu imagini cu gunoaie venite acum, cu cantități cărate noaptea și e clar că aici vorbim de o conjuctură infracțională. Debandada depozitării gunoiului continuă. Acum e iarnă, în primăvară și în vară o să vedeți ce se întâmplă acolo. Am ținut legătura cu toți factorii de decizie de la Ministerul Mediului, Primăria Oltenița, poliție, Garda de Mediu Călărași, dar nimeni nu face nimic. Se pare că e un grup infracțional organizat la nivelul acela. Lucrurile sunt fix în zona de mafie. (…) Pentru 2022, îmi doresc să închid acea bombă ecologică de la Oltenița-Ulmeni. Sunt sute de mii de tone de gunoi îngropate în pământ, este afectată pânza freatică. Toată lumea stă într-o letargie și nu înțelege pericolul pe care îl reprezintă această bombă ecologică, a conchis deputatul social-democrat, Dumitru Coarnă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *