Politică

E scandal! Acuzaţii de luare de mită pentru angajări la stat

Neînţelegerile dintre deputaţii PSD Călăraşi, Constantin Bîrcă şi Dumitru Coarnă, sunt departe de a fi încheiate. Aceştia au început să se întreacă în declaraţii incendiare prin conferinţele de presă. După ce Bîrcă a negat zvonurile potrivit cărora el ar fi „rătăcitul” care ar lucra la destabilizarea formaţiunii politice și a transmis colegilor săi să nu își mai exprime, în public, visele de noapte, parlamentarul Coarnă i-a dat replica acestuia, spunând că în visul său se arată şi infracţiuni de luare de mită pentru angajări în funcţii publice.

“Nu am spus nimic din ce am visat. În visul meu se arată şi infracţiuni. Dar încă nu am spus nimic. Luare de mită. Sunt puternice astea. O să desenăm şi visul acesta odată. Luare de mită, 3.000, 5.000 de euro la angajări în funcţii publice. Discutăm visul oricând. Eu vă spun ce mi se arată mie în vis. Eu am lucrat în poliţie şi mi se arăta în vis noaptea, şi a doua zi îi reţineam pentru că mi se arăta în vis. Discutăm visul şi cu domnul (n.r. Constantin Bîrcă) care a provocat această discuţie, dar eu nu l-am nominalizat pe el. El şi-a pus mâna în cap. Probabil se simte. Aia înseamnă că sunt doi. Că eu făceam trimitere la altcineva. Dacă şi-a pus mâna în cap, înseamnă că sunt doi sau mai mulţi. În vis mi se arată nişte infracţiuni de luare de mită, de exemplu, dar concrete, aşezate, adevărate”, a punctat Dumitru Coarnă, în conferinţa de presă a PSD Călăraşi, organizată la data de 11 martie 2022.

Chestionat dacă va depune plângere penală cu privire la aceste acuzaţii făcute la adresa lui Constantin Bîrcă, sursa citată (n.r. Dumitru Coarnă) a afirmat următoarele: “Acum transcriu visul”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *