Administrație

Edilul Dulce răspunde acuzațiilor PNL Călărași: “Câștigătorii din aceste proiecte europene nu pot fi decât cetățenii”

Edilul Călărașiului, Marius Dulce, a răspuns, într-o conferință de presă desfășurată la data de 23 septembrie a.c., acuzațiilor liberalilor cu privire la proiectele europene implementate de primărie. El a declarat că doar cetățenii orașului sunt câștigătorii acestor proiecte. Ba mai mult, acesta a afirmat că este prezent în administrația călărășeană din anul 2012 și că a susținut aceste proiecte europene prin funcțiile de consilier local și de viceprimar pe care le-a deținut.

Am observat, zilele acestea, o frământare mare în cadrul organizației PNL. Cine, ale cui sunt proiectele, cine le-a semnat, cine a făcut proiectele europene, ce se întâmplă în Călărași, ce s-a mai dat la ultima rectificare de buget prin care am dat bani numai la anumite școli. O să încep cu proiectele europene. Țin să le spun așa: sunt în administrația de la Călărași din 2012. Toate aceste proiecte europene, care la ora asta sunt în implementare, le-am susținut, am fost în echipele pe care le-am susținut prin Consiliul Local și prin funcția de viceprimar în 2012-2016. Câștigătorii din aceste proiecte europene nu pot fi decât cetățenii din Călărași. Nu știu de ce este atâta zbatere la PNL Călărași, în momentul în care nu s-au făcut decât documente, iar partea grea de implementare ne-a revenit nouă, acum, de un an de zile. Știu că este o anumită frustrare, pentru că au văzut că suntem în stare să ducem la capăt aceste proiecte, cu problemele lor. Dacă am terminat pietonalul, deja suntem în faza de proiectare, au o problemă, deoarece noi construim pentru Călărași. Dacă am terminat de licitat strada București, din nou, au o problemă, pentru că noi chiar facem proiectul acesta. Dacă am terminat regenerarea zonei urbane, zonei de Vest și zonei Navrom, iar au o problemă, pentru că suntem în stare să implementăm aceste proiecte pentru Călărași și, așa cum le-am spus acum un an de zile, când tot așa, cineva a ridicat această problemă, le spun și acum: este ușor să faci un copil, dar este foarte greu să îl crești. Acest lucru facem noi: creștem aceste proiecte europene, pentru ca cetățenii din Călărași să se bucure de ele”, a punctat Dulce în conferința de presă organizată la sediul PSD Călărași, în data de 23 septembrie 2021.

Marius Dulce: „Pe lângă faptul că ne descurcăm cu aceste proiecte europene, prioritatea a fost să dezvoltăm mobilitatea rutieră a cetățenilor noștri din municipiu”

Sursa citată a descris și situația reabilitării și modernizării străzilor din municipiul Călărași.

Pe lângă faptul că ne descurcăm cu aceste proiecte europene și le implementăm, așa cum ați văzut, într-un an de zile, prioritatea a fost să dezvoltăm mobilitatea rutieră a cetățenilor noștri din municipiu, pentru că municipiul nostru suferea din cauza lipsei acestei mobilități. Nu am făcut un calcul clar, dar pot să vă spun cu certitudine că, azi, au fost asfaltate străzi pe o lungime de cel puțin 14 kilometri, în Călărași. Nicio promisiune nu rămâne neonorată. Săptămâna viitoare, deja începem asfaltarea primei părți a benzii de intrare din Călărași. O să ducem în zona de intrare de la Siderca și iluminat public, o să facem pista de biciclete și pietonalul. Am terminat Varianta Nord, urmează să trasăm cu vopsea tot ce avem în planul de siguranță și sunt lucruri care se văd. Nu mai vorbesc de străzile paralele cu strada București pe care le-am făcut. De ce le-am făcut? Pentru că la anul, dacă la primăvară sau cât de repede ne permite timpul, intrăm să modernizăm Bucureștiul, atunci avem nevoie de mobilitate ca să nu deranjăm prea mult cetățenii din Călărași. Am terminat de asfaltat cartierul Ceremag, care nu s-a făcut de ani de zile. Oamenii ăia aveau dreptul și ei la o viață normală. Ne-a mai rămas o singură stradă. Și acum, dacă tot au zbaterea asta cei de la PNL, le cer ajutorul de a obține avizul de la Ministerul Transporturilor pentru strada Avram Iancu, ca să putem face, la anul, o canalizare și după aceea să terminăm și cu asfaltarea acestei străzi, pentru că e păcat să nu finalizăm și acest cartier. Sper ca până pe 10 octombrie, să terminăm de asfaltat și în cartierul Farfuria, pentru că am terminat strada Titulescu de asfaltat. Astăzi (n.r. 23 septembrie a.c.) pregătim strada Oituz. De mâine (n.r. 24 septembrie a.c.), dacă ne permite timpul și nu va ploua, ne apucăm de asfaltat și o terminăm, cred, până miercuri, săptămâna viitoare, urmând ca de miercuri să intrăm pe strada Speranței și în felul acesta închidem și cartierul Farfuria. Trebuie să mai corectăm niște defecte pe care le au străzile Școlii și Oituz, care au fost asfaltate anterior și o să punem niște guri de captare a apelor pluviale, pentru că am identificat anumite probleme acolo și vrem ca în momentul în care ieșim din aceste cartiere, să fie funcționale toate. Sunt foarte multe lucruri de făcut. Pe foarte multe le-am făcut. Începem, săptămâna viitoare, și cu strada Dumbravei, ca să închidem străzile care sunt paralele cu strada București, ca să dăm drumul la mobilitate așa cum ne-am dorit. Ba mai mult, nu am uitat nici de cetățenii din Măgureni și din Mircea Vodă. Drept urmare, până la sfârșitul anului, voi face licitație cu clauze suspensive atât pentru cartierul Măgureni, pentru asfaltare, cât și pentru cartierul Mircea Vodă. Cei care sunt la guvernare și colegii noștri din PNL să ne ajute să luăm fonduri pe PNDL Anghel Saligny’, pentru că nu luăm pentru PSD, luăm pentru cetățenii din Călărași, care așteaptă și ei o dezvvoltare binemeritată, a mai precizat edilul.

Marius Dulce: Prioritatea pentru anul 2022 o să fie locurile de parcare și locurile de joacă pentru copii”

Dulce susține că până la încheierea acestui an, locurile de joacă din parcurile călărășene vor fi modernizate.

Până închei anul de mandat, o să facem și locuri de joacă, așa cum prinde contur cel de la Queen, cu mobilier de joacă modern, cu tartan. Vom moderniza și locurile de joacă din parcurile Năvodari, Florilor și Big. Asta e prima etapă, pentru că anul viitor o voi lăsa mai ușor cu șoselele. Astăzi (n.r. 23 septembrie a.c.), am început asfaltarea pe strada Plevna, stratul final și îl închidem până la sfârșitul lunii ăsteia. Și de la anul vreau să mă ocup doar de strada de Rahova și de aleile dintre blocuri, pentru că avem nevoie de ele și nu vrem să deranjăm, de la anul, traficul. Traficul o să fie deranjat de strada București și atunci o să ne axăm pe alte zone unde nu o să deranjăm prea mult. Prin urmare, prioritatea pentru anul 2022 o să fie locurile de parcare pe care o să le facem moderne și locurile de joacă pentru copii. Am identificat locuri generoase între blocuri, unde putem face zone de fitness pentru adulți, a  conchis primarul municipiului Călărași, Marius Dulce.

PNL Călărași spune că social-democrații mint cu privire la finalizarea procedurilor de licitație a 80% din proiecte

Redăm, în cele ce urmează, declarațiile liberalilor călărășeni publicate pe o rețea socială, după ce săptămâna trecută, într-o conferință de presă, administratorul public al municipiului, Eduard Grama, a menționat că Primăria Călărași a finalizat procedurile de licitație a aproximativ 80% din proiectele găsite în cadrul instituției la momentul preluării mandatului de către administrația PSD:

Reprezentanți ai PSD Călărași susțin, în mod mincinos, că au realizat cca 80% dintre proiectele câștigate de fosta administrație liberală, ca proceduri de licitație.

Actuala administrație PSD a pornit la drum, în urmă cu un an, cu un bagaj de proiecte cu o finanțare europeană de peste 42 de milioane de euro. Pentru această finanțare a contribuit exclusiv administrația liberală în mandatul 2016-2020.

Ce-au făcut cei din conducerea primăriei, imediat cum au luat mandatul? Au anulat achiziția lucrărilor pentru strada București, procedura aflându-se la final în septembrie 2020.

Ce au făcut în ultimele 10 luni? Au finalizat procedurile de achiziție pentru doar 6 (ȘASE) proiecte (adică 35% dintre proiectele cu finanțare europeană, obținute de fosta administrație).

Datele sunt extrase din SICAP, dar sunt contrazise de reprezentanți ai Primăriei Călărași care într-o conferința de presă recentă, la sediul PSD, au anunțat finalizarea procedurilor de achiziție pentru 80% dintre proiecte.

Ce achiziții au fost atribuite, potrivit SICAP:

-modernizare Liceu Danubius;

-extindere și reabilitare Centrul comunitar Oborul Nou;

-regenerarea spațiilor verzi în zona de vest a municipiului;

-reabilitarea centrului pietonal;

-construcție sală de sport Școala 7 și asfaltări strada Oborului;

-reabilitare termică Școala Tudor Vladimirescu.

Ce achiziții sunt în desfășurare, potrivit SICAP:

-reabilitare și modernizare strada București;

-modernizare Liceu Sandu Aldea;

-reabilitare LTME;

-extindere Creșă;

-modernizare GPP Step by Step;

-reabilitare termică Căminul de bătrâni;

-reabilitare termică GPP Țara Copilăriei;

-sistemul de management trafic;

-construcție Centru comunitar Oborul Nou;

-achiziție autobuze ecologice;

-amenjare pistă de biciclete;

-construcție intermodal Siderca.”

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *