Președintele interimar al PNL Călărași, Emil Florian Dumitru, a adus acuzații grave la adresa administrației locale a PSD. Acesta a punctat, într-o conferință de presă derulată săptămâna trecută, că funcționarii Primăriei Călărași și ai Consiliului Județean sunt “rugați” să demisioneze pentru că au o altă culoare politică. Pe de altă parte, în data de 11 februarie a.c., s-a derulat o conferință de presă la sediul PSD Călărași (conferință la care nu am fost invitați, pentru că suntem paria societății, dar să nu devenim prea subiectivi, deoarece nu este cazul), în cadrul căreia primarul municipiului, Marius Dulce, a declarat: “Domnilor de la PNL, dumneavoastră ne spuneți să începem concedierile.”
Potrivit deputatului liberal, Emil Dumitru, la sediul Organizației Județene a partidului va fi prezent un avocat care va acorda asistență juridică gratuită persoanelor aflate în conflict cu administrația publică locală.
“O să ating și subiectul care este foarte sensibil, legat de oamenii din Consiliul Județean și din Primărie, care în fiecare zi de vineri, la ora 14:00, cei care au avut o altă opțiune politică, pentru că până la urmă ei sunt functionari, dar Constituția nu le interzice să poată face și activitate politică în timpul liber sau chiar sunt unii care nu au făcut deloc politică, sunt chemați cu rapoarte de tot felul, care mai de care mai ciudate, li se pune o coală de hârtie în față și sunt rugați frumos să își dea demisia. Asta nu este o administrație responsabilă din perspectiva dualismului mesajului cu care în fața dumneavoastră vin și spun că sunt foarte interesați să dezvolte județul Călărași, dar de fapt se vrea să se pună numai oameni în funcțiile publice pe criterii de clientelă politică. Eu cred că a venit momentul să trecem de la nivelul acesta de războaie mici, pentru că funcționarii respectivi, care au vechime și experiență au dovedit, prin activitatea lor profesională, că au produs, până la urmă, beneficii comunității. Aici m-aș referi la municipiul Călărași, unde sunt proiecte semnate sau care urmează să fie semnate de peste 50 milioane de euro, unde nu este meritul, în vreun fel, al actualei administrații. E clar că oamenii, funcționarii, pentru că ei au muncit ca aceste proiecte să fie aprobate și sunt proiecte pe fonduri europene, nu au nicio vină. Sper să se înceteze cu practicile acestea de a se prigoni oamenii, de a se da afară sau dacă cumva sunt destul de fermi pe poziție, să se treacă la tot felul de amenințări, amenzi. Lucrurile acestea trebuie să înceteze și vă spun foarte clar că de săptămâna viitoare (n.r. săptămâna aceasta), pentru toți funcționarii care pățesc astfel de abuzuri din partea Consiliului Județean și a Primăriei, vom avea un avocat, joi și vineri, la sediul partidului, pentru a-i putea sprijini pe acești oameni, deoarece ei nu au nicio vină că o administrație, în loc să se ocupe de proiecte, de dezvoltarea județului, se preocupă de cum să intimideze oamenii, să le ceară demisia sau să îi dea afară”, a declarat Emil Florian Dumitru.
Vicepreședintele interimar al PNL Călărași, Ciprian Pandea, a menționat:
“Aș vrea ca lumea să știe că proiectele pe care le inaugurează astăzi domnul primar Dulce sunt de fapt proiectele vechi ale administrației Drăgulin, pentru că, în special cele inaugurate pe fonduri europene, știm cu toții că durează niște ani până când depui proiectul și până când se implementează. Motiv pentru care, ne-am bucura cu toții să nu uite cine a demarat acele proiecte și să aibă bunul simț și buna plăcere să spună că de fapt sunt proiectele administrației PNL.”
Edilul municipiului, Marius Dulce, a precizat următoarele, cu privire la spusele conducerii interimare a PNL Călărași:
“Cineva de la PNL, săptămâna trecută, ne certa că tot spunem că începem concedierile. Domnilor de la PNL, dumneavoastră ne spuneți să începem concedierile. Nu poți să funcționezi ca instituție, dacă ești subfinanțat. Dacă nu ne asigurați finanțarea, nu putem funcționa în folosul cetățenilor și atunci trebuie să găsim soluții. Noi, din punct de vedere politic, suntem asumați, suntem oameni pentru oameni, dar dacă nu ne dați finanțarea necesară, atunci trebuie să găsim noi soluții locale pentru care ne asumăm să putem să funcționăm așa cum trebuie ca instituție administrativă. Deci, domnilor guvernanți, dați-ne drumul la bani, ajutați-ne cu proiecte, dezvoltați fiecare localitate și împreună vom face totul pentru cetățeni. (…) Am fost uimit să se spună că nu spun că proiectele pe care le inaugurez sunt liberale. Nu știu dacă am inaugurat ceva în perioada aceasta. Nu am avut ce. Dacă au fost începute, dacă au fost semnate, au rămas semnate de un an de zile în urmă. Proiectele europene care au fost semnate nu sunt ale administrației PNL, sunt ale Consiliului Local din care și eu am făcut parte. Nu îmi aduc aminte ca PSD să nu fi votat un proiect european. Din contră, când era proiect european de votat, eram acolo prezenți și am votat cu toții. Să nu uităm că sunt proiectele comunității, sunt proiectele de care oamenii au nevoie. Într-adevăr, administrația liberală a semnat proiecte de un de zile, dar așa cum v-am spus, au rămas la stadiul de semnătură și acum trebuie să le implementăm într-o viteză foarte mare. De ce? Pentru că așa cum știți foarte bine, finanțarea pe acest program se va termina definitiv în 2023. Și noi trebuie să le implementăm. Și atunci, spun așa: este ușor să faci un copil, dar e foarte greu să îl crești. Drept urmare, noi trebuie să ne unim cu toți și să implementăm aceste proiecte în interesul cetățeanului. Nu mai contează cine le-a semnat, că și eu am semnat, dar nu e vorba de semnătură, e vorba să le implementăm și să le aducem la stadiul final pentru a câștiga comunitatea.”