Tinerii din județul Călărași au fost reprezentați la cel mai înalt nivel în cadrul forului național „Romanian Youth Conference”, eveniment major organizat de Consiliul Tineretului din România (CTR) la Alba Iulia, Capitala Tineretului din România 2026. Delegația locală a fost condusă de Gabriel Penu, care a activat în grupul de lucru „Viitor sustenabil: tehnologie, mediu și transformări sociale”. Acesta a adus la masa discuțiilor o triplă experiență: președinte al Consiliului Județean al Elevilor Călărași, Executiv Junior la Asociația „Green Space” și voluntar al „Platformei Tinerilor pentru Sustenabilitate”.
După 5 sesiuni intense de dezbateri, Gabriel Penu a fost ales de colegii săi să fie vocea grupului și să prezinte primul document oficial în fața întregii conferințe. Discursul său, pe baza documentului realizat de grupul de lucru, a propus trei soluții concrete pentru o schimbare reală:
1. Educație pentru viitor: Lansarea unei campanii naționale pentru consumul responsabil de resurse. Prin ateliere practice și materiale informative, tinerii și comunitățile locale vor fi sprijiniți să adopte obiceiuri mai prietenoase cu mediul.
2. Tehnologie folosită cu responsabilitate: Introducerea de cursuri facultative în școli și universități, în parteneriat cu Ministerul Educației, pentru utilizarea corectă a Inteligenței Artificiale (AI). Tinerii trebuie să folosească AI-ul ca pe un instrument de progres, dar și să înțeleagă impactul acestuia asupra planetei.
3. Vocea tinerilor în deciziile oficiale: Crearea unui Consiliu Consultativ al Tinerilor la nivel local și la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Acest organism va asigura un dialog permanent și clar între tineri și autorități, transformând nevoile noilor generații în hotărâri concrete prin petiții, audiențe și regulamente de funcționare bine stabilite.
Toate aceste idei pun un accent puternic pe implicarea tinerilor în proiecte comunitare și ecologice, demonstrând că noua generație este un partener de încredere în relația cu miniștrii și autoritățile statului.
„Participarea la acest forum național ne ajută să aducem vocea tinerilor din Călărași direct pe agenda țării. Viitorul nu poate fi construit fără o legătură strânsă între educație, tehnologie și protecția mediului. Faptul că viziunea noastră a fost susținută în fața plenului arată că propunerile noastre sunt mature și pot fi puse în practică imediat. Mă bucur că am reprezentat cu bine Asociația Green Space, Tineri pentru Sustenabilitate și Consiliul Județean al Elevilor Călărași”, a declarat Gabriel Penu, Președintele Consiliului Județean al Elevilor Călărași.

