Cultură

Iancu Atanasescu, personalitatea lunii ianuarie la Muzeul Dunării de Jos

Muzeul Dunării de Jos, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Călărași, prezintă publicului “Personalitatea Lunii Ianuarie” – Iancu Atanasescu – arhitect (25 ianuarie 1894, Călărași – 9 februarie 1980, Craiova).

“După studiile liceale, în anul 1915, a fost încorporat şi a participat la luptele din Primul Război Mondial, respectiv, cele de la Turtucaia, Arbagilar, Gheiveghe, Gara Linta etc. A absolvit Institutul Electrotehnic din București (1921), precum și Școala de Operatori Topometri din cadrul Ministerului Domeniilor și Școala Superioară de Arhitectură. Iancu Atanasescu reprezintă o personalitate de excepţie, un arhitect ce şi-a adus contribuţia la valorificarea celor mai frumoase construcţii doljene. În timpul facultăţii a fost coleg şi bun prieten cu Henrieta Delavrancea și un colaborator apropiat al lui Nicolae Iorga. În perioada 1927-1944 a condus Serviciul Tehnic din Comisia Monumentelor Istorice a Regionalei Oltenia, apoi Serviciul Tehnic al Mitropoliei Olteniei (1948-1957). A fost arhitect proiectant la Institutul de Proiectare Regională Craiova și restaurator al monumentelor istorice și de artă din ținuturile Olteniei: Casa Glogoveanu, Casa Băniei, extinderea Palatului de Justiţie (azi Universitatea din Craiova), Policlinica „Dr. Nicodim” şi alte aproximativ 60 de proiecte de biserici noi şi peste 200 de locuinţe particulare. Printre lucrările la care s-a făcut remarcat Iancu Atanasescu se evidenţiază cele de proiectare şi restaurare a unor biserici şi mănăstiri: Cozia, Cornet, Govora, Dintr-un Lemn, Polovragi, Crasna, Manu, Iezer, Brâncoveni, Gura Motrului, Topolniţa, Horezu, Arnota, Bistriţa, Mofleni, Jitianu, Sadova ş.a. În anul 1968 apărea într-un ziar craiovean un interviu realizat de Al. Dianu cu cercetătorul Iancu Atanasescu, despre cartea la care acesta lucra de mai mult timp, „Culele din Oltenia”. Despre această scriere, arhitectul afirma: „Încă de la începutul carierei mele … şi în toţi anii nenumăraţi în care am lucrat în cadrul Comisiei monumentelor istorice, m-au atras aceste podoabe rare, aceste sublime monumente de neîntrecută arhitectură românească. Cartea anunţată a fost publicată mulţi ani mai târziu (Editura „Scrisul românesc”, Craiova, 1974) şi a fost scrisă în colaborare cu Valeriu Grama”, se arată într-un comunicat de presă al Muzeului Dunării de Jos Călărași.

Activitate profesională (afilieri, poziţii administrative, comisii)

  • 1927-1944 – A condus Serviciul Tehnic din cadrul Comisiei Monumentelor Istorice a Regionalei Oltenia.
  • 1931 – A elaborat o propunere de modificare a legii pentru protecţia monumentelor istorice, însoţind-o cu un album de peste 140 fotografii cu exemple de arhitectură populară.
  • 1948-1957 – A condus Serviciul Tehnic al Mitropoliei Olteniei.
  • 1952 – A fost arestat, apoi trimis la canalul Dunăre – Marea Neagră, unde a lucrat în serviciile de proiectare din coloniile Poarta Albă şi Midia. A fost eliberat în 1953.
  • 1957-1968 – A fost arhitect proiectant la Institutul de Proiectare Regională Craiova.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *