Vineri, 30 aprilie a.c., colectivul din cadrul Complexului de Servicii Comunitare pentru Copii cu Handicap Sever (CSCCHS) din Călărași a primit vizita unor oameni cu suflet mare. Membrii Asociației „O poveste din Bărăgan” au adus o rază de bucurie pentru copiii din cadrul CSCCHS. Aceștia au dăruit pachete cu dulciuri și jucării tuturor rezidenților. Prin gestul de caritate, ei au reușit să aducă mângâiere sufletească în preajma sărbătorilor de Paște. De asemenea, membrii asociației au primit felicitări și aranjamente cu tematică pascală, realizate de educatorii și copiii din cadrul complexului.
„’Împreună construim zâmbete’, aceasta este deviza după care ne ghidăm în activitatea pe care o realizăm. Prin acțiunile noastre, dorim să fim alături de copiii aflați în dificultate. De această dată, am vrut să fim în mijlocul copiilor din cadrul CSCCHS și ne bucurăm că am reușit să le oferim ceea ce ei își doresc: dulciuri și jucării”, a spus Grigorescu Adriana Rozalia, președinta Asociației „O poveste din Bărăgan”.
Ene Ion, șeful Complexului de Servicii Comunitare pentru Copii cu Handicap Sever, a ținut să mulțumească membrilor acestei asociații.
„Suntem încântați că ați vrut să ne fiți alături în aceste momente de o mare însemnătate creștinească. Vă mulțumim pentru aceste daruri și va urăm Paște binecuvântat”, a afirmat Ene Ion.