În ultimele 24 de ore, polițiștii au verificat 169 de persoane față de care s-a dispus izolarea sau carantină și au aplicat 81 de amenzi privind restricționarea circulației, în valoare de 155.000 de lei.
În cursul zilei de ieri, 22 aprilie a.c., polițiștii au fost la datorie în misiunile pentru menținerea ordinii publice în zona spitalelor și locațiilor de carantină, pentru depistarea persoanelor care se sustrag măsurilor de izolare sau carantină, pentru fluidizarea circulației, escortarea convoaielor sau a coloanelor de auto ori a autovehiculelor ce transportă materiale medicale sau pentru identificarea persoanelor în cadrul anchetelor epidemiologice, sprijinind totodată Direcția de Sănătate Publică.
Polițiștii au verificat și respectarea interdicțiilor impuse persoanelor aflate în izolare sau carantină și a celor impuse, pe timpul Stării de Urgență, unităților comerciale, efectuând totodată controale pentru combaterea criminalității economice.
În misiunile lor, polițiștii au fost sprijiniți polițiști locali, alăturându-se, în activitățile în sistem integrant și jandarmi.
Au fost verificate 169 persoane față de care s-a dispus izolarea sau carantina.
De asemenea, în cursul zilei de ieri, în urma verificărilor în teren, au fost aplicate 226 sancțiuni contravenționale, în valoare de 254.560 de lei, dintre acestea 81 de sancțiuni au fost aplicate persoanelor care nu au respectat prevederile privind restricționarea circulației.
Polițiștii sunt pregătiți pentru a interveni la sesizările oamenilor și pentru a oferi ajutor celor aflați în nevoie. Astfel, ieri, au realizat 63 de intervenții la evenimente, 58 sesizate de cetățeni prin Apelul Unic de Urgență 112, fiind organizate 5 acțiuni punctuale pe raza județului.
În urma acțiunilor desfășurate, polițiștii au confiscat bunuri în valoare de aproximativ 4.000 de lei, au legitimat 399 de persoane, au verificat 384 de autovehicule și 17 societăți comerciale.
Totodată, au constatat 7 infracțiuni, iar 4 persoane au fost prinse în flagrant delict.
În trafic, polițiștii au constatate 3 infracțiuni la regimul rutier, fiind reținute 10 permise și retrase 2 certificate de înmatriculare.
Reamintim că dispozitivul de ordine și siguranță publică acționează pentru prevenirea și limitarea răspândirii noului Coronavirus (COVID 19), dar și pentru a preveni și combate ilegalitățile de orice fel. Apelați 112 – Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă – numai în cazuri de urgenţă, care necesită intervenţia promptă a structurilor specializate pentru soluţionarea acelui eveniment.