Actualitate

Munca pe caniculă. Ce obligații au angajatorii

ITM Călărași atrage atenția angajatorilor că trebuie să respecte Ordonanţa de Urgenţă nr. 99/2000  și să aplice măsurile necesare în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă.

„În sensul OU 99/2000, prin temperaturi extreme ridicate se înţeleg temperaturile exterioare ale aerului, care depăşesc +37 grade C sau, corelate cu condiţii de umiditate mare, pot fi echivalate cu acest nivel (indicele temperatură – umiditate depăşeşte pragul valoric de 80). Menţinerea temperaturilor extreme pe o perioadă de cel puţin două zile consecutiv, obligă angajatorul la aplicarea prevederilor Ordonanţei 99/2000.  ANM are obligaţia de a comunica zonele în care temperatura, respectiv indicele temperatură-umiditate atinge pragurile valorice menţionate, precum şi zonele pentru care se prognozează atingerea sau depăşirea acestor praguri.

În conformitate cu prevederile Ordonanţei sus-menţionate, angajatorii sunt obligaţi să ia următoarele măsuri minimale pentru menţinerea stării de sănătate a salariaţilor care lucrează în aer liber:

-reducerea intensităţii si ritmului activităţilor fizice;

-asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă;

-alternarea efortului dinamic cu cel static;

-alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenţi de aer;

Pentru menţinerea stării de sănătate a angajaţilor sunt necesare următoarele:

-asigurarea apei minerale adecvate, câte 2-4 litri/persoană/schimb;

-asigurarea echipamentului individual de protecţie;

-asigurarea de duşuri.

Angajatorii care nu pot asigura condiţiile de mai sus, de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor sau cu reprezentanţii aleşi ai salariaţilor, vor lua măsurile dispuse în Ordonanţa de Urgenţă nr. 99/2000 (reducerea programului de lucru, eşalonarea pe doua perioade a zilei de lucru etc.).

Pentru prevenirea unor îmbolnăviri profesionale determinate de lucrul în condiţii de temperaturi extreme angajatorul trebuie să ia următoarele măsuri:

-asigurarea examenului medical la angajare şi a controlului medical periodic, urmărind depistarea precoce a contraindicaţiilor pentru muncă la temperaturi crescute sau scăzute;

-asigurarea primului ajutor şi a transportului la cea mai apropiată unitate sanitară a persoanelor afectate;

-trecerea, după posibilităţi, în alte locuri de muncă sau reducerea programului de muncă pentru persoanele cu afecţiuni, care au contraindicaţii privind munca la temperaturi extreme.

ITM Călăraşi a verificat şi verifică în continuare respectarea prevederilor Ordonanţei de Urgenţă nr.99/2000, iar pentru nerespectarea măsurilor prevăzute mai sus se vor aplica sancţiuni”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului Teritorial de Muncă din Călărași.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *