Politică

Nicușor Cionoiu, senator PSD: “Problema financiară o să fie acută”

Senatorul PSD Călărași, Nicușor Cionoiu, a vorbit, într-o conferință de presă, despre consecințele nefaste pe care le va avea bugetul deficitar în județul nostru. Potrivit demnitarului, proiectele care vizează dezvoltarea Călărașiului vor avea de suferit din cauza problemelor financiare. Ba mai mult, prin Anexa 7.03 din Legea bugetului, Guvernul Cîțu va atribui fonduri din bugetul național doar pentru obiectivele de investiții ale administrațiilor conduse de PNL, USR și UDMR.

“Referitor la buget, aș vrea să vă spun că toți colegii mei, inclusiv eu, am depus amendamente în cadrul dezbaterii acestuia. Am rămas cu toții surprinși că premergător discuției bugetului a apărut acea Anexă 7.03, care se referă doar la anumite primării. Din câte îmi amintesc, este o valoare de 269 de milioane de lei îndreptată către primăriile PNL, USR, UDMR. Acest buget, la nivel de Consiliu Județean, a venit cu 45% mai puțin decât anul trecut. În analele istoriei nu s-a mai întâmplat așa ceva! Ca să putem supraviețui, să putem merge mai departe, în aceste condiții, avem nevoie de finanțare. Chiar dacă ne vom zbate să aducem proiecte, să găsim proiecte europene, să știți că toate sunt însoțite de confinanțare. În acest moment, să spunem că localitățile Călărașiului nu duc lipsă de proiecte. Avem destule proiecte, dar problema financiară o să fie acută. Nu știu în ce măsură se pot face credite de angajament, nu știu în ce măsură se pot împrumuta primăriile, dar vreau să vă spun că zona noastră a fost clar dezavantajată. Dacă vă uitați la numărul de amendamente, care este public, o să vedeți că doar colegii din PSD au depus amendamente cu anumite priorități, care, din punctul meu de vedere, trebuiau respectate. Trebuie să ne gândim că anul trecut, în această perioadă, Euro era 4,81 lei, iar acum Euro este 4,89 lei. Asta înseamnă că viața se scumpește, că acest program, acest lucru pe care îl face Guvernul, în prezent, nu este eficient. Încet, încet, coșul zilnic o să se scumpească, oamenii o să fie neputincioși, iar dacă banii vor fi îndreptați doar spre anumite zone, doar spre anumite culori, o să fie o chestiune care în momentul acesta va dezavantaja cel puțin partea de sud. Priviți, în partea de ANAF, sumele alocate și o să vedeți că sunt foarte multe primării, în partea noastră, care, din punctul meu de vedere, vor supraviețui doar jumătate de an. Toate aceste lucruri vor fi în dezavantajul cetățeanului. Toate aceste lucruri trebuie să fie, pentru noi, o dorință, o ambiție ca împreună, inclusiv cu cei de la putere, să reușim să atragem cât mai mulți bani și poate să încercăm să facem o rectificare bugetară. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, situația în această zonă este foarte, foarte periculoasă. Cetățenii doresc foarte multe lucruri de la noi, este normal. Dar în conjuctura actuală, în care marginalizarea aceasta se face într-un mod foarte subiectivist, zona noastră va avea de suportat foarte multe lucruri. Vreau să cred că toți colegii noștri, inclusiv cei de la PNL, o să spună stop politică și o să meargă, mai departe, spre lucruri concrete, să finalizăm problemele reale ale cetățenilor”, a  declarat parlamentarul Cionoiu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *