În urma fenomenelor meteo din noaptea trecută, municipiul Oltenița s-a confruntat cu câțiva copaci rupți și zone în care canalizarea a refulat.
Potrivit Primăriei Municipiului Oltenița, echipele de intervenție au acționat încă de aseară pentru remedierea problemelor:
- Ecosal – a degajat arborii căzuți și a curățat zonele afectate;
- ISU – a intervenit pentru gestionarea situațiilor de urgență;
- Poliția Locală – a monitorizat terenul și a sprijinit coordonarea intervențiilor;
- Ecoaqua – este încă în teren și intervine pentru curățarea canalizărilor înfundate, pentru a restabili circulația normală a apelor pluviale.
„Mulțumim tuturor celor care au dat dovadă de calm și responsabilitate, respectând recomandările autorităților. Primăria Municipiului Oltenița continuă să monitorizeze situația și rămâne în contact permanent cu autoritățile de intervenție„, precizează Primăria Oltenița, pe o rețea socială.

