Astăzi, 1 decembrie a.c., în fața Monumentului Eroilor din Oltenița, a avut loc o ceremonie solemnă, dedicată celor care, prin sacrificiu și curaj, au făcut posibilă Marea Unire și libertatea de care românii se bucură în prezent. Evenimentul, organizat de Primăria Municipiului Oltenița, a reunit reprezentanți ai instituțiilor locale, elevi, cadre militare, profesori și numeroși cetățeni.
Participanții au depus coroane de flori, în semn de respect și recunoștință față de înaintașii care au pus credința, unitatea și dragostea de țară mai presus de sine.
„Astăzi, ne-am adunat în fața Monumentului Eroilor din Oltenița pentru a aduce un omagiu celor care, prin jertfă și curaj, au făcut posibilă Marea Unire și libertatea de care ne bucurăm astăzi. Ceremonia de depunere a coroanelor de flori a reunit reprezentanți ai instituțiilor locale, elevi, cadre militare, profesori și cetățeni care, împreună, au onorat memoria înaintașilor noștri. Fiecare coroană depusă poartă recunoștința generațiilor de astăzi pentru cei care au pus mai presus de toate credința, unitatea și iubirea de țară. Ziua de 1 Decembrie este o sărbătoare a trecutului, dar și un legământ pentru viitor: acela de a rămâne uniți, demni și solidari, în comunitatea noastră și în toată țara. La mulți ani, români”, se arată pe pagina de Facebook a Primăriei Municipiului Oltenița.

