Sănătate

Pacienţii vor putea evalua personalul medical al Spitalului Judeţean Călăraşi, pe baza unui formular

Managerul Spitalului Județean de Urgență Călărași, Bogdan Mihai, a anunțat, în conferința de presă a PSD Călăraşi, că personalul instituției sanitare va fi evaluat, de către pacienți, pe baza unui formular. Totodată, acesta a reiterat faptul că, de acum înainte, concursurile pentru ocuparea diferitelor posturi, în cadrul unității medicale, se vor realiza într-un mod cât mai transparent.

“Spitalul Județean de Urgență Călărași, după cum știți, este cea mai vine instituție prin transparența pe care noi o oferim, de fiecare dată, în întâlnirile cu dumneavoastră. La ultima noastră întâlnire, v-am spus că suntem într-o evaluare continuă a personalului, sens în care astăzi (n.r. 17 martie a.c.) vă arăt un formular, pentru că, în premieră, va exista un formular de evaluare a pacientului, care va cuprinde exact numele personalului medical care l-a tratat și o evaluare personală pe nume. Nu vor fi chestiuni generice, astfel încât să putem să aducem la un anumit standard tot ceea ce înseamnă respect față de cetățean și comportament. Raportat la celelalte probleme pe care noi le-am abordat atunci (n.r. într-o altă conferință de presă), vă pot spune că deja am început, cu aprobarea Consiliului Județean, să scoatem posturile la concurs. Și aici vorbim de posturile de pază și cele pentru serviciul de curățenie. Acum caut o soluție ca dumneavoastră să puteți participa, dacă doriți, sub diferite calități, de observatori, orice, ca să vă arătăm exact gradul de transparență care ne caracterizează. La fel vom proceda și pe celelalte zone, atunci când vom scoate posturile pe componenta medicală și vreau să vă invit pentru a arunca în aer aceste mituri raportate la modul în care se fac angajările în spital sau alte elemente care cumva pun niște umbre asupra activității noastre”, a punctat Bogdan Mihai.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *