Actualitate

Peste două sute de persoane, sancționate pentru că nu au respectat Ordonanța militară

Peste 200 de persoane care nu au respectat măsura restricționării circulației au fost depistate și sancționate.
Ieri, la nivelul județului, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au acționat în sistem integrat, împreună cu celelalte structuri din dispozitivul de ordine și siguranță publică, iar în urma activităților au fost aplicate 201 sancțiuni contravenționale cu o valoare de peste 120.000 de lei.
De asemenea, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Modelu în timp ce efectuau verificări la persoanele aflate în izolare la domiciliu, pe raza comunei Borcea, județul Călărași, au constatat că un bărbat în vârstă de 76 de ani, nu a respectat măsura izolării la domiciliu.
Bărbatul a fost sancționat contravențional și a fost luată măsura carantinării instituționalizate față de acesta și alte două persoane aflate în izolare la domiciliul său.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *