Actualitate

Peste trei sute de conducători auto, sancţionaţi pentru nerespectarea legislaţiei rutiere

În perioada 29 aprilie – 01 mai a.c., polițiștii cu atribuții pe linie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași și Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița au organizat o acțiune comună pe DN21, în județul Călărași.

Totodată, polițiștii călărășeni au organizat acțiuni punctuale în tot județul pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și pentru prevenirea cauzelor generatoare de accidente.

Ca urmare a neregulilor constatate, au fost  constatate 11 infracțiuni și au fost aplicate 328 de sancțiuni contravenționale, dintre care 160 pentru nerespectarea regimului legal de viteză pe drumurile publice.

Acțiunile pe linie rutieră continuă, polițiștii fiind prezenți la datorie pentru a se asigura că prevederile legale la regimul rutier sunt respectate!

Pentru deplasarea în condiții de siguranță, polițiștii vă recomandă:

  • Adaptați permanent viteza de deplasare la condițiile de drum și de trafic!
  • Respectați normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule!
  • Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice!
  • Folosiţi centura de siguranţă, vă poate salva viaţa în caz de accident!
  • Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri riscante sau neregulamentare!
  • Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *