Din motive de siguranţă medicală, legate de prevenirea răspândirii şi infectării cu COVID-19, Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Călăraşi anunţă că începând cu data de 23 martie 2020, pe toată durata decretării stării de urgenţă, se suspendă plata contribuției datorată la contractul de asigurare socială, prin casieriile din instituției.
“Precizăm că, virarea sumelor datorate (conform contractului de asigurare încheiat), se va realiza doar în contul IBAN – RO06TREZ20122210304XXXXX, deschis la Trezoreria Călărași. Totodată vă informăm că, în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (1) din Ordonanța de Urgență nr. 29/21.03.2020 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 230/21.03.2020, pentru obligațiile fiscale scadente începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și neachitate până la încetarea, potrivit alin. (4), a măsurilor prevăzute de prezentul articol nu se calculează și nu se datorează dobânzi și penalități de întârziere conform Codului de procedură foscală, aprobat prin Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare”, precizează, într-un comunicat de presă, CJP Călărași.