Aproximativ 400 de polițiști vor fi la datorie pentru ca cetățenii să se bucure în liniște și siguranță de acest weekend.
În perioada 19 – 21 iunie a.c., la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au fost luate măsuri suplimentare pentru prevenirea faptelor ilegale prin asigurarea unei prezențe suplimentare a efectivelor de ordine publică.
Peste 350 de polițiști, continuă să acționeze integrat în teren, împreună cu celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, pe toată durata weekend-ului pentru siguranța cetățenilor.
De asemenea, polițiștii rutieri vor acționa pe drumurile județene și naționale și vor utiliza, zilnic, 5 aparate radar, pentru a-i descuraja și sancționa pe cei care nu respectă regimul legal de viteză.
Dispozitivul de ordine și siguranță publică acționează pentru prevenirea și limitarea răspândirii noului Coronavirus (COVID 19), dar și pentru a preveni și combate ilegalitățile de orice fel.
Inspectoratul de Poliție Județean Călărași reamintește tuturor cetățenilor să respecte indicațiile polițiștilor aflați în teren, să adopte un comportament responsabil și o conduită preventivă.
Obiectivul polițiștilor este siguranța cetățeanului!
Recomandări ale polițiștilor pe timp ploios
Înainte de a porni la drum, asigurați-vă că parbrizul, geamurile laterale și luneta vă asigură o vizibilitate foarte bună. Trebuie să beneficiați și de o bună funcționare a ștergătoarelor și a instalației de climatizare și dezaburire.
Nu frânați brusc. Păstrați o distanță suficientă față de autovehiculul din față, astfel încât să puteți opri în siguranță, în situația în care acesta încetinește sau oprește brusc.
În condițiile unui trafic aglomerat, precipitațiile pot determina apariția unor blocaje rutiere temporare. Păstrați-vă calmul, nu uitați de politețea rutieră și nu blocați intersecțiile!
Concentrați-vă în permanență asupra traficului! Purtați întotdeauna centura de siguranță și adaptați în permanență viteza de rulare la condițiile de drum.
Nu vă angajați în depășiri fără a avea o bună vizibilitate!
Pe timp de ploaie, este necesară utilizarea luminilor de întâlnire și pe timpul zilei, pentru toate categoriile de drumuri, precum și a celor de ceață în cazul apariției acestui fenomen.
Fiți atenți în permanență la polițiștii din stradă și urmați-le semnalele și recomandările.
În caz de nevoie, apelați întotdeauna cu încredere numărul unic pentru apeluri de urgență – 112!