Pompierii militari călărășeni sunt în linia întâi și la vaccinarea anti-Covid.
Astăzi, 5 ianuarie 2021, pompierii militari călărășeni s-au prezentat, conform planificării, la vaccinare, în cadrul centrului de la Spitalul Județean de Urgenţă Călărași.
“S-au vaccinat, astăzi, primii 18 pompieri militari și activitatea continuă pe parcursul a două săptămâni. Peste 200 de cadre ale I.S.U Barbu Știrbei al județului Călărași și-au dat deja acordul pentru efectuarea vaccinului”, transmite ISU Călărași pe o rețea de socializare.