Primăria Municipiului Călărași continuă acțiunile de eliberare a domeniului public și amenajare a noi locuri de parcare.
“Continuăm eliberarea domeniului public și amenajarea de locuri de parcare! Trei sute de garaje ridicate în ultimii ani sunt echivalentul a 450 de locuri noi de parcare. În perioada următoare, se va acționa în zona blocurilor D adiacentă străzii Cornișei, pentru decongestionarea carosabilului de pe această stradă. Vom amenaja trei curți interioare de bloc, cu locuri de parcare. Este un proces început și asumat pe care îl vom implementa, pas cu pas, în tot orașul”, transmite Primăria Municipiului Călărași, pe o rețea de socializare.