Politică

PSD Călărași, pregătiri pentru anul electoral 2024. Strategia de recrutare a candidaților politici

Anul electoral 2024 este unul extrem de important pentru politicieni, având în vedere că vor avea loc patru tipuri de alegeri: locale, europarlamentare, prezidențiale și parlamentare. În PSD Călărași, spre exemplu, a început o amplă evaluare a celor care ocupă funcții în administrația publică, a parlamentarilor, dar și a consilierilor județeni. Președintele Organizației Județene a formațiunii politice, Vasile Iliuță, a declarat, în data de 8 iunie a.c., în cadrul unei conferințe de presă, că prin această analiză se va vedea, în mod clar, cine și-a făcut datoria față de cetățeni. Evaluarea trebuie finalizată până la data de 1 septembrie 2023. Apoi, vor fi demarate sondaje de opinie, în urma cărora vor fi desemnați cei mai buni candidați la alegerile care se vor desfășura anul următor. Această decizie a fost luată în ședința Biroului Permanent Județean, care a avut loc la Ciocănești, pe data de 26 mai.

„(…)Vrem să facem o evaluare, în urma careia să ne dăm seama dacă aceşti consilieri, primari şi parlamentari şi-au făcut datoria faţă de cetăţeni, dacă s-au implicat în comunitate. Vom face o evaluare a organizațiilor, iar de la 1 septembrie vom demara sondajele de opinie pe baza cărora vom desemna cei mai buni candidaţi în localităţile în care suntem, astăzi, în competiţie cu PNL, dar şi cu PP-USL, la Budeşti, aici fiind vorba despre partidul care a ocupat un scaun de primar. (…) Noi, ca organizație, trebuie să decidem cine va fi în faţa cetăţeanului pentru a cere votul, așa că trebuie să aducem cele mai bune cadre politice din organizaţia judeţeană şi organizaţia locală, astfel încât să îndeplinim așteptările cetățenilor. Candidații trebuie să se aplece asupra problemelor pe care le au cetăţenii judeţului Călăraşi”,  a declarat liderul social-democraților, Vasile Iliuță.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *