Agricultură

Se depun cererile de sprijin pentru asigurarea recoltei de struguri pentru vin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) aduce la cunoștința opiniei publice faptul că, în intervalul 01 – 31.07.2020, se depun cererile de plată pentru sprijinul privind asigurarea recoltei de struguri pentru vin în perioada 2019-2020.

Acestea vor fi însoțite de următoarele documente:

a. copia actului de identitate (buletin/carte de identitate), pentru persoane fizice, certificat de înregistrare eliberat de Oficiul Național al Registrului Comerțului și certificat de înregistrare fiscală, pentru persoane juridice;

b. copia poliței de asigurare; c. document de identitate bancară.

Acordarea sprijinului pentru asigurarea recoltei plantaţiilor viticole este una din măsurile de piaţă ale noii organizări comune de piaţă a produselor vitivinicole menită să contribuie la protejarea veniturilor producătorilor atunci când acestea sunt afectate de dezastre naturale, fenomene climatice cu efecte adverse, boli sau infestari cu dăunatori. Beneficiarii măsurii sunt producătorii, persoane fizice/juridice care asigură recolta plantațiilor viticole cu soiuri pentru struguri de vin.

Condiţiile de eligibilitate pe care beneficiarii trebuie să le îndeplinească în vederea acordării sprijinului financiar se regăsesc la art. 2 din OMADR nr.1516/2018, astfel:

a. să exploateze o suprafață cultivată cu soiuri de viță-de-vie ce produc struguri pentru vin, de minimum 0,1ha;

b. suprafața de viță-de-vie cu soiuri ce produc struguri pentru vin pentru care sa încheiat polița de asigurare a recoltei să fie înscrisă în Registrul plantațiilor viticole;

c. să încheie cu un asigurător o poliță de asigurare a recoltei în care să fie menționate, cel puțin, cantitatea de struguri pentru vin asigurată, suprafața aferentă, localizarea acesteia, denumirea producătorului viticol care exploatează parcela viticolă și valoarea primei de asigurare.

Plata sprijinului comunitar pentru campania viticolă respectivă se face în lei, reprezentand 80%, respectiv 50% , 60% (exercițiul financiar 2019-2020) din valoarea totală a primei de asigurare. Informaţii detaliate privind depunerea cererii de plată pentru sprijinul privind asigurarea recoltei de struguri pentru vin în perioada 2020-2021 se regăsesc în ghidul publicat pe site-ul APIA www.apia.org.ro, accesând următorul link: http://www.apia.org.ro/files/pages_files/GS_asigurarea_recoltei_struguri_pt_vin_ed _II_rev_1.pdf.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *