Actualitate

Șeful Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, Ionel Mătăsaru: „Am găsit o echipă cu aspirații, care își dorește să fie alături de cetățean”

Inspectoratul de Poliție Județean Călărași (IPJ) are, din data de 26 ianuarie 2026, o nouă conducere. Este vorba despre comisarul-șef de poliție, Ionel Mătăsaru. Acesta s-a prezentat, recent, în cadrul unei conferințe de presă și a precizat că a găsit, la Călărași, o echipă cu aspirații, care își dorește să fie alături de cetățeni.

„Am gradul de comisar-șef de poliție. Sunt absolvent al Academiei de Poliție ‘Alexandru Ioan Cuza’ București, am urmat cursurile de masterat ale Universității din Pitești, am urmat cursurile Liceului Militar ‘Neagoe Basarab’. Mi-am început cariera la Câmpulung Muscel, am activat în cadrul Biroului de Cercetări Penale, ulterior în cadrul Biroului de Investigații Criminale. Am condus Biroul de Investigații Criminale, timp de 5 ani, după care m-am mutat în DGPMB (n.r. Direcția Generală de Poliție a Municipiului București), unde am îndeplinit atribuțiile funcției de adjunct al șefului Secției 7 de Poliție, pentru aproape 3 ani. Ulterior, am fost șeful Secției 18 de Poliție din DGPMB, iar la data de 26 ianuarie am fost împuternicit șef al IPJ Călărași. Am găsit, la Călărași, o echipă competitivă, cu aspirații, care își dorește sa fie alături de cetățean, care își dorește să aibă rezultate și, în același timp, apreciez coeziunea, franchețea și spiritul civic, spiritul de echipă al polițiștilor călărășeni. Vizavi de activități, de încărcătura pe diverse paliere, comparativ cu Bucureștiul, apreciez că este una mai mică, dar destul de complexă. Polițiștii pe care i-am găsit la IPJ Călărași sunt profesioniști, fac față oricărei situații și transmit, pe această cale, cetățenilor călărășeni că avem resursa umană, avem resursele financiare și logistice pentru a asigura intervenția în cazuri de urgență, pentru a fi alături de victime, pentru a proteja diverse victime ale infracțiunilor și pentru a lăsa o stradă singură, a asigura măsuri de ordine publică într-un mod profesionist”, a declarat, în cadrul conferinței de presă, șeful IPJ Călărași, Ionel Mătăsaru

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *