O crimă îngrozitoare a avut loc în a doua zi de Crăciun, în județul Călărași. O tânără de 21 de ani, din comuna Borcea, a fost ucisă de iubitul acesteia cu mai multe lovituri de cuțit. În mai puțin de 24 de ore de la producerea faptei, criminalul căutat pentru săvârșirea infracțiunilor de omor și violență în familie a fost depistat de polițiști.
Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Călărași, în urma complexului de activități investigativ operative și de cercetare penală desfășurate de peste 120 de polițiști, sprijiniți de efective de jandarmi, sub directa coordonare a procurorului de caz și a conducerii inspectoratului, un bărbat în vârstă de 28 de ani, căutat pentru săvârșirea infracțiunilor de omor și violență în familie, a fost depistat în extravilanul comunei Perișoru, județul Călărași, într-o casă abandonată. În fapt, în seara zilei de 26 decembrie a.c., în jurul orei 20:30, acesta ar fi aplicat mai multe lovituri de cuțit concubinei sale, în vârstă de 21 de ani, la domiciliul acesteia din comuna Borcea, județul Călărași, provocându-i decesul. După comiterea faptei, acesta a părăsit locuința sustrăgându-se cercetărilor.
Bărbatul a fost prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași.