Politică

Tensiuni în USR Călărași

Tensiuni în USR Călărași! Consilierul județean al acestei formațiuni politice, Valentin Popa, a declarat, în ședința Consiliului Județean (CJ) din data de 26 august 2021, că nu ar fi lăsat, de către colegii săi din partid, să voteze favorabil anumite proiecte de hotărâri. Ba mai mult, acesta susține că ar fi amenințat cu ridicarea sprijinului politic, dacă nu ascultă ordinele partidului. Totodată, în calitate de fermier, acesta și-ar fi dorit să plece la Rimini (Italia), în perioada 06–10 septembrie 2021, alături de colegii săi din consiliu, pentru a participa la expoziția internațională MACFRUT, organizată de Regiunea Cesena Fiera, însă useriștii i-ar fi interzis acest lucru.

Consilierul Popa a dat pe goarnă toate nemulțumirile sale, după ce a fost întrebat de președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță, de ce se abține de la vot sau votează împotriva proiectelor de hotărâri destinate dezvoltării județului. Fermierul din comuna Sohatu a precizat că trebuie să îl întrebe pe colegul său, Costin Mirescu (consilier local și membru în Biroul Politic Județean al USR) cum trebuie să voteze. Iată răspunsul lui Popa, la întrebarea lui Iliuță: Pentru că am votat niște proiecte despre care cred că sunt foarte bune pentru județul Călărași și, decât să fiu acum amenințat cu ridicarea sprijinului politic, mai bine… Am avut un cearșeaf de mesaje pe grupul de WhatsApp, pentru că avem 2-3 băieți care nu știu decât să comenteze. Ei nu știu ce înseamnă dezvoltarea județului. Îmi pare rău, cred că peste patru ani nu mă mai vedeți în politică. (…) Știți cum era cu Ceaușescu? Toată lumea mergea în linie. (…) Trebuie să îl întreb pe domnul consilier Mirescu, că el ne spune exact cum trebuie să votăm.

Amelia Giurcan: “Domnul consilier, dacă are o problemă, întâi o discută cu colegii lui, nu face circ în Consiliul Județean”

La auzul celor spuse de către sursa citată, Amelia Giurcan, președinta USR Călărași, cea care ocupă și funcția de consilier județean, a precizat că aceste discuții trebuie să aibă loc în interiorul partidului, nu în interiorul Consiliului Județean. “Domnul consilier (n.r. Valentin Popa), dacă are o problemă, întâi o discută cu colegii lui, nu face circ în Consiliul Județean, a spus aceasta.

Valentin Popa: “Mi s-a spus că mă duc să cântăresc roșiile, cu Vasile Iliuță, în Italia”

Despre plecarea la Rimini (Italia), în vederea participării la expoziția internațională MACFRUT, organizată de Regiunea Cesena Fiera, consilierul județean, Valentin Popa, a spus următoarele: Eu sunt un reprezentant al fermierilor, la nivel de țară. Știți ce mi s-a spus cu plecarea? Mi s-a spus că mă duc să cântăresc roșiile, cu Vasile Iliuță, în Italia”.

Circ și panaramă, în ședința de Consiliu Județean

A fost circ și panaramă în ședința de Consiliu Județean. Cei doi colegi useriști, despre care facem vorbire, s-au contrat și pe tema drumului județean Sohatu-Aprozi. Redăm conversația acestora:

Valentin Popa: “V-am sunat (n.r. l-a sunat pe Vasile Iliuță) și v-am spus despre drumul județean Sohatu-Aprozi, despre care toată lumea se plânge și care e un drum de folos pentru foarte mulți cetățeni.”

Amelia Giurcan: „Ați făcut, domnule consilier, un proiect de hotărâre pentru drumul ăla și nu a fost aprobat în Consiliul Local?”

Valentin Popa: „Și dacă fac, și nu îl trece, ce să facem?”

Amelia Giurcan: „Vă rog să îl faceți. Veniți, îl depuneți și după aia discutăm.”

Valentin Popa: Și dacă îl fac, și noi suntem împotriva bugetului, ce facem?”

Amelia Gircan: „Dar cine a spus că este împotriva bugetului? Asta ați înțeles dumneavoastră?”

Valentin Popa: „De ce nu am dreptate pe grup (n.r. pe grupul de WhatsApp)? Când am votat un proiect, cel cu promenada, era pentru dezvoltarea județului Călărași, nu era pentru Vali sau Amelia.”

Sursa foto: Facebook/Valentin Popa

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *