Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control pe strada București, din municipiul Călărași, județul Călărași, o autoutilitară condusă de un bărbat în vârstă de 53 de ani. În interiorul autoutilitarei se aflau 31 de ovine, iar proveniența acestora prin documente sanitar veterinare nu a putut fi justificată. Cu ocazia controlului a fost identificat proprietarul animalelor achiziționate, un bărbat în vârstă de 47 de ani, pasager în autoutilitară.
Ca urmare a verificărilor efectuate în colaborare cu reprezentanții Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Călărași a rezultat faptul că cei 31 de miei au fost cumpărați de la două stâne de pe raza comunei Borcea, animalele nefiind identificate, înregistrate și fără a fi emise documente sanitar veterinare.
În cauză s-a luat măsura sancționării contravenționale a șoferului conform prevederilor HG 984/2005 pentru efectuarea transportului de animale vii cu încălcarea prevederilor legale în materie, dar și față de cei doi bărbați conform prevederilor Ordonanței Militare nr. 3/2020, întrucât motivul menționat în declarația pe proprie răspundere nu este unul dintre cele prevăzute de lege.
De asemenea, s-a luat măsura de reîntoarcere în exploatațiile de origine a animalelor achiziționate ilegal în vederea înregistrării și identificării în Baza Națională de Date.