Update: Polițiștii au continuat cercetările, fiind identificate 6 persoane care au fost prezente la fața locului.
Filmarea a fost realizată în vara anului 2019, fiind distribuită pe o rețea de socializare în cursul lunii octombrie a.c..
Totodată, s-a stabilit că ovina aparținea unui bărbat ce era prezent în momentul comiterii faptei. Ulterior, la finele anului 2019, aceasta a fost sacrificată pentru consum propriu.
În urma verificărilor efectuate, a fost identificat un bărbat în vârstă de 27 de ani, din comuna Jegălia, județul Călărasi, iar pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „rănirea sau schingiuirea animalelor”, faptă prevăzută și sancționată de art. 25 lit. e) din Legea 205/2004 privind protecția animalelor.
Față de un al doilea bărbat în vârstă de 19 ani a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiuniilor de „instigarea la rănirea sau schingiuirea animalelor” și „violarea vieții private”.
De asemenea, alte 4 persoane prezente în momentul comiterii faptei sunt cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „instigarea la rănirea sau schingiuirea animalelor”.
Polițiștii din cadrul Secției 1 de Poliție Rurală Modelu s-au sesizat din oficiu cu privire la fapta unui bărbat care ar fi întreținut raporturi sexuale cu o ovină.
La data de 13 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 de Poliție Rurală Modelu s-au sesizat din oficiu, ca urmare a postării pe rețeaua de socializare FACEBOOK a unui videoclip în care apare o persoană de sex masculin, în timp ce ar fi întreținut un raport sexual cu o ovină.
În urma verificărilor efectuate, persoana în cauză a fost identificată, iar pe numele acesteia a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „Rănirea sau schingiuirea animalelor”, faptă prevăzută și sancționată de art. 25 lit. e) din Legea 205/2004 privind protecția animalelor.
De asemenea, a fost informată Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Animalelor.
În cauză, cercetările continuă pentru identificarea persoanelor aflate la fața locului și a utilizatorului contului de FACEBOOK care ar fi postat videoclipul, urmând ca în cel mai scurt timp Inspectoratul de Poliție Județean Călărași să revină cu precizări suplimentare.