Educație

Un elev al Școlii „Nicolae Titulescu” este campion la robotică

Elevul Școlii Gimnaziale „Nicolae Titulescu” din Călărași,  Ștefan Ionuț Valentin, este campion la robotică. Acesta a participat la concursul național de robotică Nextlab.tech, fiind îndrumat de prof. Olaru Adriana.

Concursul național de robotică Nextlab.tech, înscris în calendarul Ministerului Educației și Cercetării, este cea mai mare competiție de acest gen, din România, destinată elevilor din clasele III-IX. Concursul a avut trei faze. Prima fază s-a desfășurat online, cu roboți virtuali, iar în faza a doua s-au construit roboți fizici Nextlab.tech, bazați pe Arduino. Trecerea din faza I în faza a ­II-a s-a făcut pe baza unui test transdisciplinar susținut pe platforma Nextlab.tech, în intervalul 15-30 aprilie 2020. În faza a II-a s-au calificat 3.649 de elevi din toată țara. În urma rezultatelor de la test și a unui eseu moti­vațional, au fost selectați beneficiarii a 500 de kituri de roboți fizici Miro sau Technicus, oferite gratuit de Banca Comercială Română – sponsorul național al proiectului. Toți cei trei participanți la concurs din Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu” au obținut un robot: Ștefan Ionuț Valentin, Tudorache Bianca Gabriela și Tudorache Teodora Mihaela.

La faza a treia (finală), care a avut loc în perioada 15 decembrie 2020 – 29 decembrie 2020 (prelungită până la 5 ianuarie 2021), au participat elevii calificați în faza a doua, care au reușit să asambleze un robot Nextlab.tech (Miro sau Technicus) și să-l programeze pentru a parcurge un traseu. Punctajul s-a acordat în funcție de timpul în care robotul a parcurs traseul. Pe baza punctajului obținut, au fost selectați 250 de elevi robocampioni la Concursul național de robotică Nextlab.tech – ediția 2020. Singurul robocampion Nextlab.tech din județul Călărași este elevul Ștefan Ionuț Valentin, din clasa a VII-a, de la Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu”.

Videoclip de prezentare a funcționării pe traseu a robotului programat de Ștefan Ionuț Valentin

 

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

1 comentariu

  1. Ursu Mihaela spune:

    Felicitări! Copil de nota 10 +

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *