Politică

Vasile lliuță: “Bani în slip” trebuie să își dea primul demisia de onoare

Vasile Iliuță nu demisionează din fruntea Consiliului Județean (CJ) Călărași. Acesta a susținut ieri, 18 februarie a.c., o conferință de presă în cadrul căreia a declarat că senatorul Răducu Filipescu, botezat de către președintele CJ “bani în slip” sau “șpagă în chiloți”, ar trebui să își înainteze primul demisia de onoare din PNL.

„’Bani în slip’ (n.r. Răducu George Filipescu) trebuie să își dea primul demisia, dacă are onoare. Deci, ‘bani în slip’ e cel care trebuie să arate că el își dă demisia primul și, dacă există onoare, după aceea copiem și noi onoarea lui. Dacă nu există la ‘bani în slip’ onoare, nu avem ce să discutăm. În partidul acesta, grupurile de interese sunt mai presus decât orice. Ne angajăm nevestele, ne angajăm copiii, ce partid liberal putem spune noi că e acesta? Partidul liberal provine din oamenii care au inițiativă privată, care sunt în mediul de afaceri. Toți oamenii de la liberali sunt cei care nu au serviciu și se regăsesc pe funcții la liberali. Deci ,oamenii care nu au serviciu sunt în PNL. Își promovează nevestele și copiii. În momentul acesta, dacă eu nu am fost de acord cu toate deciziile lor pe care le-au greșit și vor să își promoveze nevestele, vor să își promoveze copiii, înseamnă că avem o problemă. Unde e activul de partid al PNL-ului? Ce a crescut PNL? A venit un Iliuță care a adus de toate la Consiliul Județean ca să crească echipa PNL și se trezește că el e primul contestat. Nu am nicio problemă, pot să plec acasă, am unde să mă duc, mă duc în afaceri. Ce fac ei? Ei rămân fără serviciu și se duc acasă și nu o să aibă ce o să facă, pentru că liberalul de astăzi de la Călărași susținut de ‘șpagă în chiloți’ are numai oameni care sunt ghiocei și care trăiesc din servicii la stat”, a afirmat Iliuță.

„Nu sunt acuzat, nu e dosar de corupție”

Iliuță susține că nu a fost invitat la ședința Biroului Politic Județean a PNL Călărași:

“Nu am fost la ședința PNL, nu am fost invitat. Era democratic să fiu invitat. Trebuie să respecte statutul partidului. Dacă va respecta statutul, mă conformez, mă duc acolo, mă justitific, eu sunt menmbru PNL. Susțin proiectele pe care am fost investit în 2016, voi susține să le duc la bun sfârșit și îmi continui mai departe proiectele, pentru că mi se pare firesc și normal. Dacă astăzi PNL spune că am o problemă, problema pe care o am eu este una singură: am vrut să restructurez Consiliul Județean pentru a reduce cheltuielile acelor oameni care nu se regăseau în această instituție. Ce căuta un om cu afaceri în turism, la Direcția Economică? Ce caută pe posturi oameni care sunt aduși politic? Și spun un singur lucru: sunt greșeli politice. După ‘90 încoace, toate partidele politice au făcut greșeli. Sistemul administrativ nu mai este un sistem performant pentru că nepotismul a funcționat în acest timp. Toată lumea și-a adus oamenii politici în aceste administrații care devin nefuncționale nu pentru mine astăzi, pentru mine ca gen de economie. Da, dacă mă duc acasă sunt dezamăgit că în administrație nu vin oameni care să ducă proiecte sau să susțină viitorul nostru, să ne meargă mai bine. Mi-au reproșat că sunt inculpat în dosarul cu adminstrația Sindicatului Funcționarilor Publici, m-au acționat în judecată, avem patru procese, dar a fost și o plângere penală. Și pe plângerea penală sunt inculpat. Nu sunt acuzat, nu e dosar de corupție. Dacă îmi aduc aminte bine, ‘șpagă în chiloți’ are vreo patru plângeri penale cu tentă de corupție la DNA. Dacă ‘șpagă în chiloți’ are dosare de corupție, ar fi onorabil ca primul să plece el și după aceea ne încolonăm cu toți dacă suntem morali în politica liberală.”

“Dacă decizia PNL a fost luată pe bârfe sau pe discuții de la colț, înseamnă că nu e un partid cu adevărat de luat în seamă”

Actualului președinte al CJ i se reproșează, de către colegii săi liberali, că s-a apropiat de PSD. Filipescu a afirmat, săptămâna trecută, într-o conferință de presă, că Iliuță s-ar fi lăudat în stânga și în dreapta că va candida susținut de PSD. În legătură cu acest lucru, șeful CJ a declarat următoarele:

“Dacă decizia PNL a fost luată pe bârfe sau pe discuții de la colț, înseamnă că nu e un partid cu adevărat de luat în seamă. Și eu am auzit că Răducu Filipescu voia să mă schimbe după două luni de când am ajuns președinte al Consiliului Județean și uite că nu a reușit să mă schimbe. Vă citesc din Legea 215: alegerile și eliberarea din funcție a vicepreședinților și a președintelui se abrogă la data desfășurării alegerilor din 2020. Iar un articol din lege spune așa: eliiberarea din funcție a președintelui Consiliului Județean nu se poate face în ultimele 6 luni de mandat. Deci, e clar că liberalii aruncă pe piață lucruri care nu sunt adevărate. Legislația în vigoare nu permite ca în ultimele 6 luni să mai schimbi primari, viceprimari sau președinte de Consiliu Județean din funcție. Mai există în Codul Administrativ contestarea calității mele de membru al partidului. Voi contesta, să văd ce justificare va avea pentru a mă da afară din partid.”

„Nu am adeziune la PSD”

Sunt zvonuri că Vasile Iliuță ar avea adeziunea la PSD bine pusă într-un sertar al acestui partid, însă șeful CJ infirmă acest lucru.

“Întâlnirea BPJ nu a fost statutară, nu au fost prezenți într-un număr necesar. Ei au spus că au făcut și CDJ și BPJ. În CDJ trebuie să fie prezenți toți președinții de organizație. Au fost 10 primari. Cu 10 primari și cu 3 consilieri județeni prezenți, e clar că nu a fost statutar. În primul rând, CDJ trebuie să aibă toți președinții de organizație prezenți. Cetățenii așteaptă foarte mult de la aleși, iar noi, în loc să ne uităm pe promisiunile electorale cu care am venit, ne uităm cum să îl dăm pe ăla la o parte, să facem loc la un ‘ghiocel’ de al nostru, să îl punem să fie prezent acolo sau o ‘păpușică’ care să corespundă la comenzile cuiva. S-au supărat liberalii vechi că s-au închis robineții? S-au închis robineții pentru că îmi dădeau un disconfort pe termen îndelungat. Rămâneam complice cu ei, ca să mă murdăresc pe termen lung. Supărarea aici e. S-au oprit răutățile și hoțiile pe care liberalii le aveau. La acest moment trebuie să clarific situația cu PNL și după trebuie să iau o decizie. PNL nu este proprietatea lui ‘șpagă în chiloți’, PNL e un partid care are valori, principii, dar la Călărași nu prea se văd. Le confundă cu o persoană. Nu trebuie să confundăm partidul cu o persoană, nu e proprietatea cuiva. PNL trebuie să funcționeze în democrație, trebuie să funcționeze după un statut, cu valori și cu principii viitoare. Sper că democrația ne va arăta că unii oameni care au greșit își vor lua locul binemeritat acolo unde viața îi va băga în istorie. Cred că situația va fi clarificată în luna mai, pentru că aștept să se convoace CDJ, aștept să fiu invitat și aștept să văd capetele de acuzare și cine mai votează fiind prezent eu acolo, să vedem care ar avea ceva împotriva mea. Dacă aveam adeziune la PSD vă spuneam. Nu am adeziune la PSD”, a conchis președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță.

Vă reamintim că liberalii au votat, în cadrul Biroului Politic Județean din data de 13 februarie a.c., ca Vasile Iliuță să demisioneze din funcția de președinte al Consiliului Județean (CJ) Călărași. Aceștia i-au solicitat demisia de onoare celui care se află în fruntea CJ, până pe 17 februarie 2020. Totodată, Valentin Barbu, secretarul general al Organizației Județene a PNL Călărași, afirma, într-o întâlnire cu reprezentanții mass- media, că în cazul în care până pe 17 februarie a.c. Vasile Iliuță nu își va depune demisia, excluderea acestuia din partid se va face la următoarea ședință a Biroului Politic Județean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *