Actualitate

VIDEO| Misiuni ale Jandarmeriei Călărași și rezultate obținute în primele șase luni ale anului 2024

Astăzi, 24 iulie 2024, în cadrul conferinței de presă a structurilor MAI, susținută la sediul IPJ Călăraşi, a fost prezentată activitatea jandarmilor de către inspectorul şef al Inspectoratului de Jandarmi Județean, colonel Marcu Ionel.

ANALIZA MISIUNILOR ŞI REZULTATELOR OBŢINUTE PE LINIE DE ORDINE ŞI SIGURANŢĂ PUBLICĂ PE SEMESTRUL I 2024

Prin activitățile şi măsurile întreprinse în domeniul ordinii publice, Inspectoratul de Jandarmi Județean Călărași a urmărit în principal planificarea, organizarea și coordonarea în mod eficient a misiunilor de asigurare şi restabilire a ordinii publice, segmente majore ale ordinii publice ce revin inspectoratului potrivit legii de organizare şi funcţionare, iar prin punerea în aplicare a prevederilor O.M.A.I. nr. 60/2010 privind organizarea şi executarea activităţilor de menţinere a ordinii şi siguranţei publice cu completarile şi modificarile ulterioare, eforturile structurilor de ordine şi siguranţă publică s-au concentrat pentru asigurarea cadrului organizatoric necesar bunei desfăşurări a misiunilor de menţinere a ordinii publice în sistem integrat.

MISIUNI DE ASIGURARE A ORDINII PUBLICE

În perioada analizată, structurile specializate din cadrul Inspectoratul de Jandarmi Județean Călărași au executat 2.108 misiuni de ordine publică, fiind angrenați 5.497 jandarmi.

În această perioadă au fost organizate și executate 25 misiuni de asigurare a ordinii publice la manifestări cultural-artistice, cu 337 jandarmi, 16 misiuni la manifestatii comemorative / religioase cu 243 jandarmi, 32 misiuni la manifestări sportive cu 219 jandarmi și 4 misiuni la manifestări promoționale cu 15 jandarmi.

De menționat sunt misiunile de asigurare a ordinii publice prilejuite de Sărbătoarea Bobotezei, manifestari de protest ale transportatorilor și lucrătorilor din agricultură, manifestări dedicate Zilei Unirii, Sărbătoarea Floriilor, Ziua Internațională a Muncii, Sărbătoarea Învierii Domnului, evenimentul “Vânătoarea de ouă” la complexul Dumbrava Călărași, Festivalul Flori de Mai, Concurs Triatlon Danubeman, Expoziția Agriplanta, Zilele comunei Modelu, Ziua comunei Ciocănești, Ziua Copilului, Festivalul Motorfest.

MISIUNI DE MENȚINERE A ORDINII PUBLICE

Pe linia misiunilor de menţinere a ordinii publice, efectivele de jandarmi au participat la 1531 misiuni de menţinere a ordinii publice, fiind organizate 545 patrule mixte, constituite atât în mediul urban (282 patrule mixte), cât şi în mediul rural (263 patrule mixte) și 986 patrule de jandarmi,

Din cele 986 patrule de jandarmi, 350 patrule au fost executate în mediul urban, 14 patrule în mediul rural, 170 patrule în zona instituțiilor de învățământ și 452 patrule în zona obiectivelor din competență.

Totodată, au fost organizate și executate 5 misiuni de monitorizare pe timpul tranzitării zonei de responsabilitate de către suporteri ai unor echipe de fotbal din Liga I, unde au fost angrenați 94 jandarmi.

ACȚIUNI ORGANIZATE ŞI EXECUTATE ÎN COOPERARE CU ALTE INSTITUŢII

În conformitate cu Ordinul I.G.J.R. nr.76822 din 30.06.2023, în perioada analizată, la solicitarea Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, inspectoratul a participat la executarea unui număr de 128 de acțiuni tip BLOCADA cu 600 jandarmi pe linia prevenirii și combaterii faptelor cu violență, precum și a deținerii, consumului și traficului de substanțe psihoactive/interzise.

Structurile operative din Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Călăraşi au executat în cooperare / colaborare cu alte structuri un număr de 194 misiuni, cu un efectiv de 815 jandarmi.

În această perioadă au fost organizate și executate 14 acțiuni speciale în cooperare cu DIICOT / Serviciul Combaterea Criminalității Organizate, Serviciul Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciul Investigații Criminale și Serviciul Investigații a Criminalității Economice, pentru efectuarea unor acte procedurale, cu un efectiv de 183 de jandarmi.

PREVENIREA ȘI COMBATEREA FAPTELOR ANTISOCIALE

Activități desfășurate la nivelul unității pe linia constatării faptelor de natură penală:

În timpul executării misiunilor specifice, personalul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Călăraşi a sesizat INDEPENDENT: 21 de fapte de natură penală (toate în mediul urban), fiind identificați 28 de autori.

În ceea ce privește categoriile faptelor de natură penală sesizate de personalul I.J.J. Călărași în anul 2024:

  • 10 sesizări / Legea 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri;
  • 6 sesizări / O.U.G. 23 și Legea 176/2024 privind pescuitul și acvacultura;
  • 3 sesizări/ Codul Penal (art. 193-Lovirea sau alte violențe- 1 faptă / art. 229-Furt calificat-2 fapte);
  • 1 sesizare/Legea. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice(punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată)
  • 1 sesizare/Codul Fiscal(Legea 227/2015 art. 452 alin. 1 lit. h) – deținerea sau comercializarea, în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, peste limita a 10.000 de țigarete.

În timpul executării misiunilor specifice în SEMESTRUL I al anului 2024, personalul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Călăraşi a sesizat în PATRULE MIXTE de ordine publică 31 de fapte de natură penală (13 în mediul urban și 18 în mediul rural), fiind identificați 28 de autori (13 în mediul urban și 15 în mediul rural).

Activitatea de constatare a contravențiilor, desfășurată de agenții constatatori din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași:

Agenții constatatori din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași au constatat şi aplicat un număr de 508 sancţiuni contravenţionale, (455 aplicate în mediul urban şi 49 în mediul rural).

Din totalul sancţiunilor contravenţionale aplicate, 91 sunt avertismente scrise (78 în mediul urban şi 13 în mediul rural), iar 413 sunt amenzi aplicate (377 în mediul urban şi 36 în mediul rural), în valoare de 203.750 de lei (186.500 de lei în mediul urban şi 17.250 de lei în mediul rural).

În ceea ce privește tipurile de contravenții constatate de personalul I.J.J. Călărași, în anul 2024:

  • 453 de sancțiuni / Legea 61/1991;
  • 37 de sancțiuni / Legea 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun;
  • 9 sancțiuni/O.U.G. 92/2021 privind regimul deșeurilor;
  • 3 sancțiuni/Codul Fiscal(Legea 227/2015 art. 449 alin. 2 lit. k) – deținerea sau comercializarea, în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, sub limita a 10.000 de țigarete;
  • 3 sancțiuni/O.U.G. 34 privind organizarea si funcționarea S.N.U.A.U.;
  • 1 sancțiune/Legea 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia desfășurării unor evenimente sportive;
  • 1 sanctiune/Legea 115/2015 privind alegerea autorităților administrației publice locale;
  • 1 sancțiune/Legea 1712010 privind constatarea și sancșionarea contravențiilor silvice.

În proximitatea instituțiilor de învățământ, în primul semestru al anului 2024 au fost aplicate 59 de sancțiuni contravenționale, conform legilor 61/1991 și 349/2002.

PUNEREA ÎN EXECUTARE A MANDATELOR DE ADUCERE

Pentru punerea în aplicare a mandatelor de aducere s-au desfăşurat 126 de acţiuni, în 31 de localităţi.

Mandatele de aducere au fost puse în executare astfel:

– 52 mandate de aducere au fost executate cu prezentarea persoanei în faţa instanţei de judecată/organului de urmărire penală;

– 74 mandate de aducere au fost executate fără neprezentarea persoanei în faţa instanţei de judecată/organului de urmărire penală.

Alte activități

În perioada de referință, personalul din cadrul I.J.J. Călărași a fost implicat în executarea unei palete largi de misiuni, circumscrise alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European și pentru autoritățile administrației publice locale din data de 9 iunie 2024, după cum urmează :

asigurarea securității transportului materialelor electorale;

asigurarea protecției la sediile Birourilor Electorale;

asigurarea protecției buletinelor de vot și a celorlate materiale electorale;

asigurarea măsurilor de ordine publică pe timpul desfășurării procesului electoral.

asigurarea securității transportului proceselor verbale cu rezultatele alegerilor de la sediul Biroului Electoral de Circumscripție Județean Călărași la sediul Biroului Electoral Central.

În perioada de referință, pentru misiunile conexe alegerilor, au fost implicate și efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Tomis Constanța, respectiv din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *