Actualitate

Zi tristă pentru presa locală. A murit nea Mișu, un cunoscut ziarist călărășean

O zi tristă, pentru presa călărășeană. Fostul ziarist, nea Mișu (n.r. Mihail Dumitrescu), așa cum îi spuneau prietenii, a murit, în dimineața zilei de 15 aprilie 2024.

În luna iulie a acestui an, ar fi trebuit să împlinească vârsta de 92 de ani.

Decanul de vârstă al jurnaliștilor călărășeni s-a dedicat, o viață întreagă, condeiului. El a avut o carieră de 52 de ani în jurnalism, semnând articole atât la nivel local, cât și la nivel național.

Acesta a finalizat Facultatea de Ziaristică, la Universitatea C.I. Parhon, a fost corespondent la diverse ziare naţionale, redactor-şef, profesor de educaţie civică, purtător de cuvânt în cadrul a două instituţii publice ale Călărașiului și director la Crucea Roşie Călăraşi. Nea Mișu a fost și cetățean de onoare al municipiului Călărași.

Sicriul acestuia va fi depus la Biserica Sfântul Nifon, în data de 16 aprilie 2024.

Dumnezeu să îți poarte sufletul în lumină, nea Mișu! Condoleanțe familiei!

Sursa foto: Facebook/Consiliul Județean Călărași

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *